Turist în Turcia: cum să ai o vacanță de lux la hoteluri de 5 stele și cu plaje ca-n Maldive
Excursii cu barca sau iahtul pe lângă cascade, cocktailuri la apus de soare pe baldachine, o rundă de golf urmată de savurarea unei beri pe terasă – sună ca fiind foarte aproape de rețeta perfectă pentru succesul vacanței.
Dacă alegi o vacanță în Turcia pentru relaxare, recreere și distracție, Belek poate fi locul potrivit. Și e la distanță de mai puțin de două ore de zbor către Antalya. Cu siguranță nu te poți plictisi în Belek, cocheta stațiune de pe Riviera de Turcoaz renumită pentru plaje cu nisip, mări calde și temperaturi de peste 20 de grade din aprilie până în octombrie. Vorbim despre una dintre cele mai îndrăgite stațiuni turistice de pe coasta turcească a Mării Mediterane și totodată unul dintre locurile cu cele mai multe hoteluri de lux. Belek este cel mai tânăr oraș stațiune din țară, care a fost construit ținând cont de toate cerințele industriei turismul modern.
Belek se află la 42 de kilometri de centrul orașului Antalya, la aproximativ 33 de kilometri de Aeroportul Internațional Antalya și la 725 de kilometri de Istanbul.
Unde te cazezi?
La Belek, am ajuns pe 20 aprilie, cu primul zbor oficial al companiei aeriene sibiene Fly Lili, pentru operatorul Coral Travel, o cursă Băneasa – Antalya, care a fost și prima cursă ce a redeschis oficial Aeroportul Băneasa.
Casa mea pentru câteva zile a fost Xanadu Resort de 5 stele, care m-a întâmpinat cu glamour și stil. Dacă auziți cuvântul Xanadu, vă puteți gândi la orașul elaborat construit pentru împăratul mongol Kublai Khan. Sau poate evocă imagini cu Olivia Newton John în filmul cu același nume din anii 1980.
Resortul este situat într-o pădure de pini, la mai puțin de o oră de mers cu mașina de Antalya. Celebrul cântec al Oliviei Newton John răsună foarte des la Xanadu Resort în jurul artefactelor tematice care reprezintă arhitectura extravagantă din secolul al XIII-lea.
Fiind situat direct pe o plajă privată, Xanadu Resort este un hotel modern de 5 stele care oferă oaspeților o experiență all-inclusive de înaltă clasă. Toate camerele sunt spațioase, au aer condiționat, televizoare, wifi, minibar, aparat de ceai și cafea. Camerele au balcon sau terasă, dar Xanadu are și bungalouri amplasate în grădinile frumos întreținute din apropierea terenurilor de tenis ale hotelului, oferind astfel cazare perfectă pentru familii sau grupuri mici care doresc și mai mult spațiu și intimitate. Nu în ultimul rând, pare a fi paradisul păsărilor, aproape 20 de specii putând fi surprinse de pasionații de ornitologie.
După ce te-ai cazat, tot ce va trebui să faci este să traversezi un pod peste calea navigabilă ca să ajungi pe plajă.
Ce vizitezi?
Vizitarea împrejurimilor este o provocare plăcută pentru că există foarte multe locuri de văzut și lucruri de făcut.
În primul rând, nu trebuie ratat parcul acvatic Troy. Este situat pe teritoriul unuia dintre hoteluri și va deveni o adevărată descoperire a lumii pentru copii. La delfinarium, situat langa piscină, poate fi urmărit un spectacol fascinant cu delfini.
De asemenea, te așteaptă numeroase excursii spre rezervații naturale, la orașe antice, parcuri acvatice sau o grădină zoologică. De neratat sunt cu siguranță cascadele. Există multe dintre ele în jurul Belek-ului, chiar și în orașul Antalya, iar fiecare oferă o priveliște unică.
Cei care iubesc istoria pot face excursii în orașele antice Side și Perge, o vizită la amfiteatrul orașului greco-roman Aspendos și în orașul vechi Kaleici. Iubitorii de artă se pot bucura să contemple complexul de sculpturi în nisip Sandland.
Oferta pachetelor turistice propuse de Coral Travel include zboruri cu plecare de pe 7 aeroporturi din țară: București (Aeroportul Internațional Henri Coandă și București Băneasa - Aurel Vlaicu), Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Suceava, Iași.
Tarife pentru cele mai populare destinații de vară
Turcia: De la 189 euro/persoană/sejur 7 nopți cu all inclusive, zbor charter și transfer inclus
Grecia: De la 298 euro/persoană/sejur 7 nopți cu self catering, zbor charter și transfer inclus
Tunisia: De la 331 euro/persoană/sejur 7 nopți cu mic-dejun, zbor charter și transfer inclus
Egipt: De la 371 euro/persoană/sejur 7 nopți cu all inclusive, zbor charter și transfer inclus
*Tarifele sunt valabile la momentul publicării
Text și foto: Alexandru Manolache, xanaduholtes.com