Tristan Thompson, un fante cu acte. Se distrează cu femeile, iar al patrulea urmaș va veni pe lume în curând
Curios este că fostul iubit al lui Khloé Kardashian pare că s-a molipsit de la Nick Cannon, un adevărat Casanova, fostul soț al lui Mariah Carey.
Khloé Kardashian a uimit întreaga lume cu anunțul său, că așteaptă în orice moment să devină mamă pentru a doua oară, după ce a apelat cu Thompson la o mamă purtătoare, înainte de a afla de infidelitățile sale și de a se despărți.
Lui Tristan i s-a născut în decembrie anul trecut copilul pe care l-a făcut cu Maralee Nichols, asta în timp ce așteptau deja copilul planificat, al patrulea pentru Thompson. Khloé a reușit să păstreze secretul până de curând și a cerut discreție.
În schimb, Thompson e orice, numai discret nu.
El își vede mai departe de viață și distracție, demonstrând, dacă se mai îndoia cineva, că infidelitatea îi stă scrisă în ADN. Sportivul a fost surprins la un festival din Londra, iar apoi ținându-se de mână cu o femeie misterioasă după ce a petrecut noaptea într-un club din Mykonos.
Internauții au compătimit-o pe Khloé Kardashian, gândindu-se ce greu îi va fi cu un al doilea copil pe care îl va avea cu un bărbat atât de neimplicat emoțional. Însă mai mult ca sigur micuța True Thompson va fi mai mult decât încântată de noul frățior.
Foto: Profimedia