Ultimele tendințe la bijuterii! Ce să porți ca să arăți ca o regină
Deși modificările sunt ceva mai lente, moda se schimbă și la bijuterii exact cum se întâmplă la vestimentație. Noutățile care apar de la un sezon la altul sunt de multe ori insesizabile, dar, cu toate acestea, în fiecare an sunt câteva accente și astfel o caracteristică anume face ca inelul sau colierul pe care-l porți să fie actual sau, dimpotrivă, demodat.
În acest material îți vom spune care sunt tendințele actuale în materie de bijuterii, dar și care sunt piesele care vor rămâne întotdeauna la modă. Sunt informații ce te vor ajuta să îți alegi bine bijuteriile, pentru un look cât mai stilat și mai fresh.
Bijuterii care nu se demodează
Așa cum la garderobă există „little black dress”, care rezistă în tendințe de aproape 100 de ani, și la bijuterii avem câteva piese care nu se demodează niciodată. În privința cerceilor, cei cu filet, cu model discret purtat pe lobul urechii, cu perle sau cerceii stud, fie că sunt din aur sau argint și cu diamante sau alte pietre prețioase ori semiprețioase, vor fi mereu la modă, pentru simplul motiv că arată foarte bine, sunt extrem de versatili, astfel că vor completa armonios orice outfit. De asemenea, cerceii candelabru, pentru ținute de seară, rezistă extrem de bine vremurilor.
Colierele-fantezie, la baza gâtului, cu pandantive discrete și brățările tip tennis simple și fine, care se poartă la baza încheieturii, sunt piese la modă mereu, în timp ce la inele, cele cu diamante, mai mari sau mai mici, vor fi întotdeauna piese remarcate și apreciate.
Bijuterii în tendințe
Așa cum spuneam, în fiecare an sunt anumite caracteristici care predomină la bijuterii și care le fac să fie la modă. Minimalismul a fost caracteristica anilor recenți, însă lucrurile s-au schimbat de curând și se merge pe maximalism. Astfel, indiferent de tipul de bijuterie la care ne referim, volumul contează acum. Iată ce trebuie să alegi ca să arate spectaculos:
Cercei
La cercei, lucrurile sunt un pic mai nuanțate, pentru că pur și simplu cerceii mari - cei care, teoretic, sunt în tendințe - sunt potriviți doar cu anumite fizionomii. Aici se merge la sigur pe varianta cerceilor care nu se demodează niciodată, respectiv stud sau cei cu filet. Totuși, vei arăta senzațional și foarte la modă cu cercei mari cu pietre colorate.
Inele
Fie că sunt din aur, argint sau alte metale, inelele trebuie să fie mari. Se poartă foarte mult cele elegante, de tip ghiul, cu aspect vintage, regal, cu sau fără pietre.
Coliere
După ani de zile în care au fost considerate piese demodate, au revenit în tendințe lanțurile groase din aur sau din argint, care erau „ultimul răcnet” în anii 1970-1980, potrivit The Hollywood Reporter. De asemenea, se poartă coliere duble sau stratificate, personalizate, cu inițiale sau chiar nume ori un simbol caracteristic. De asemenea, au revenit la modă chokerele din diverse materiale, în timp ce colierele sau șiragurile cu perle sunt alegerea perfectă pentru orice femeie elegantă.
Brățări
Brățările trebuie alese întotdeauna în ton cu colierul. Dacă acesta este cu volum, atunci și brățara va fi groasă. Totuși, o brățară trebuie să arate bine la încheietura mâinii, iar dacă articulațiile tale sunt subțiri, este mai bine să mergi pe varianta unei bijuterii fanteziste, cu model frumos, pentru că una cu volum va arăta nepotrivit.
Foto: Unsplash