Vedete la Summer Well FOTO

12 august 2018   Lifestyle

Vara e încă în toi, la fel şi festivalurile de muzică. După UNTOLD, vedetele s-au reunit la Summer Well, festivalul organizat lângă Bucureşti, la Buftea, pe pajiştea domeniului Ştirbey.

Jojo

Dacă săptămâna trecută, centrul distracţiei a fost la Cluj, weekendul acesta s-a mutat lângă Bucureşti. De vineri, fanii evenimentelor în aer liber şi ai muzicii alternative şi-au dat întâlnire la Summer Well, ajuns anul acesta la a opta ediţie. După mult aşteptatul Night Picnic, cu hituri reinterpretate în manieră clasică de Orchestra Simfonică, publicul a putut asista la concertul lui Rhye, proiectul muzical R&B al cântăreţului canadian Mike Milosh.

Sâmbătă, pe scenă au urcat Tom Grennan, Oscar and the Wolf, Cigarettes After Sex, Kodaline şi Justice, dar şi Tsar B şi Lady Leshurr - pe Red Bull Music Stage. After party-ul a început după miezul nopţii, cu Logan Fisher.

Astăzi sunt aşteptaţi Isaac Gracie, HMLTD, Sofi Tukker, The Kooks, Bastille, iar pe scena Red Bull vor evolua, începând cu ora 17.15, Subcarpaţi, Cred Că Sunt Extraterestru, Fraţii Grime, Fantome, Basska, Celula de Criză, Hanu cu Bragă.

Cum era de aşteptat, printre fanii Summer Well s-au aflat şi câteva vedete, unele care de-abia s-au întors de la Cluj, de la Untold. Ca de pildă, Dana Rogoz şi cuplul Cătălina Grama (Jojo) şi Paul Ipate.

"Ieri a fost prima dată când Zora a mers cu noi la un festival", a spus Jojo. "A fost foarte mirată, dar s-a sim.it minunat! Erau foarte multi copii acolo. A analizat fiecare om în parte: nu a văzut atâţia oameni la un loc până acum, nici măcar în parc. ?Ne-am plimbat peste tot, pentru că erau multe lucruri de văzut şi, la un moment dat, s-a îndrăgostit de un balon albastru. Ce sentiment fain să o pot ţine de mână pe fetiţa mea la un festival care îmi place foarte mult!", a mai scris ea în dreptul unei postări pe Instagram.

Iată ce au postat de acolo şi Ioana Blaj şi Ducu Ion, Cristina Ciobănaşu şi Andrei Nourescu.

Mai multe