Viaţa lui Oprah Winfrey
Oprah Winfrey, a cărei avere este estimată la nivelul bilioanelor de dolari, a devenit super cunoscută în urma propriului talk show, popular la nivel internaţional şi al cărei gazdă a fost între 1986 şi 2011. Vedeta este, de asemenea, actriţă, filantropistă, editor şi producător.
Giganta vedetă media s-a născut în oraşul din mediul rural, Kosciusko, Mississippi, la 29 ianuarie 1954. Din 1976, Winfrey s-a mutat în Baltimore, unde a fost gazda show-ului TV, People Are Talking. După aceea, a fost recrutată de un post de televiziune din Chicago pentru a fi gazda propriului show matinal. Mai târziu a devenit gazda unuia dintre cele mai apreciate talk show-uri, The Oprah Winfrey Show, care a ţinut vreme de 25 de sezoane, din 1986 în 2011. În 2011, Winfrey a lansat propriul post de televiziune, The Oprah Winfrey Network.
Viaţa lui Oprah Winfrey – plecarea din casa mamei şi începuturile carierei sale
După o adolescenţă tulbure din comunitatea mică de fermieri, unde a fost abuzată sexual de mai mulţi parteneri ai mamei sale, Vernita, a luat decizia să se mute cu tatăl său, Vernon, în Nashville. În 1971 a intrat la Universitatea de Stat Tennessee şi a început să lucreze în cadrul radiodifuziunii şi televiziunii din Nashville.
În 1976, vedeta s-a mutat la Baltimore, Maryland, unde a fost gazda talk show-ului
. Show-ul a devenit rapid foarte popular, iar Winfrey l-a găzduit vreme de opt ani, până când a fost recrutată de un post TV din Chicago. Aici a găzduit propriul show matinal, A.M. Chicago. Competitorul cel mai mare al lui Winfrey era la vremea aceea Phil Donahue. În câteva luni, Winfrey a reuşit, cu stilul său prietenos şi vesel, să adune cu 100.000 mai mulţi telespectatori decât Donahue şi a adus show-ul său de la ultimul loc la primul loc în clasament. Succesul său s-a răspândit la nivel naţional, ceea ce i-a adus faimă şi posibilitatea de a juca în filmul lui Steven Spielberg,
în 1985, rol ce i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.
În 1986, Winfrey a lansat
, care în primul an a încasat 125 de milioane de dolari, din care Winfrey a primit 30 de milioane. Cu o audienţă de 10 milioane de oameni, a câştigat curând dreptul de proprietate a show-ului de la ABC, punându-l sub controlul companiei de producţie Harpo Production (Oprah scris invers), astfel făcând şi mai mulţi bani.
Proiectele sale alături de Harpo Production au inclus mini-seria televizată cu un rating foarte mare, The Women of Brewster Place şi un contract cu Disney . Debutul Oxygen Media, în 1999, companie al cărui co-fondator este Winfrey, şi care este un canal dedicat femeilor, i-a asigurat vedetei un statut important în industria media, fiind considerată una dintre cele mai puternice persoane din lumea afacerilor tv.
Viaţa lui Oprah Winfrey – cariera şi succesul vedetei
În 2009, Winfrey a anunţat că show-ul său se va termina imediat cum expiră contractul cu ABC, în 2011. La scurt timp, s-a mutat la propriul canal, Oprah Winfrey Network, în colaborare cu Discovery Communications. În ciuda unui început mai lent, canalul a ajuns în top în ianuarie 2013, când a difuzat un interviu între Winfrey şi Lance Armstrong, ciclistul american, cel care a câştigat de şapte ori Turul Franţei şi care pentru ultimul premiu a fost acuzat de doping. În timpul interviului, Armstrong a recunoscut că a folosit anumite substanţe, care i-au adus performanţele sportive în cariera sa. Interviul a adus canalului milioane de dolari, ceea ce a însemnat o revenire în forţă pentru Oprah Winfrey Network.
Conform revistei Forbes, Oprah este cea mai bogată persoane afro-americană a secolului 20 şi singura persoană de culoare, a cărei avere a atins bilioanele de dolari pentru trei ani la rând. Revista Life a numit-o cea mai influentă persoană din generaţia sa. În 2005, Business Week a numit-o cea mai mare filantropistă de culoare din istoria Americii. Angel Network, programul caritabil al vedetei, a strâns mai mult de 51 de milioane pentru proiecte caritabile, care au inclus educaţia fetelor sud africane şi ajutor pentru victimele uraganului Katrina.
Viaţa lui Oprah Winfrey – implicarea socială şi viaţa personală
De asemenea, Winfrey este o activistă dedicată drepturilor copiilor, a pus bazele Fundaţiei Family for Better Lives şi a creat o bază de dată naţională cu copiii abuzaţi.
În ultimul sezon, Winfrey a dezvăluit un secret de familie, ceea ce a făcut ca ratingul să crească semnificativ. Se pare că vedeta are o soră vitregă, Patricia, pe care mama lui Oprah a adus-o pe lume când vedeta avea doar 9 ani şi locuia cu tatăl său. Mama lui Oprah nu a putut să îşi ia responsabilitatea creşterii ei, aşa că a dus-o la casa de copii. Winfrey a aflat de existenţa surorii sale abia cu câteva luni înainte de a dezvălui acest lucru şi a declarat, în timpul ultimului ei show: „A fost una dintre cele mai mari surprize din viaţa mea”.
Din 1992, Oprah Winfrey este logodită cu Stedman Graham. Cuplul trăieşte în Chicago, dar Winfrey are reşedinţe în toată ţara, în Montecito, California, Rolling Prairie, Indiana şi Telluride, Colorado.