Victor Rebengiuc renunță la activitatea artistică: "Trupul nu-mi mai permite"

9 iunie 2022   Lifestyle

Victor Rebengiuc spune “Adio!” scenei căreia i s-a dăruit cu atâta grație. Faimosul actor își  va încheia cariera în teatrul cu rolul din piesa, Tatăl, de la Teatrul Bulandra.

“Am 89 de ani, în curând, peste câteva luni , o să am 90, nu mai merge! Trupul nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferință, e greu. M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”, spune Rebengiuc, conform Digi 24.

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț sunt căsătoriți de 57 de ani

“Ciudat este faptul că noi locuiam în același bloc. Ea stătea la scara 1, eu stăteam la scara 6. Și ne-am întâlnit pe platoul de filmare. Am vorbit. „Ce înveți tu?”, „La ce clasă ești?”. Ea era studentă, în anul terminal. „Ce vrei să faci?”, „Unde vrei să te duci?”, eu întrebam, ea răspundea.”, povestea actorul într-un interviu.

Mai multe