VIDEO Amadeus, tribut emoţionant adus Mihaelei Runceanu

18 martie 2014   Lifestyle

Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiaşu, Bianca Gavrilescu şi Naomi Anelis, cele patru artiste din trupa Amadeus, au înregistrat varianta proprie a celebrelor piese ale Mihaelei Runceanu,„Iartă” şi „De-ar fi să vii”, completând

Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiaşu, Bianca Gavrilescu şi Naomi Anelis, cele patru artiste din trupa Amadeus, au înregistrat varianta proprie a celebrelor piese ale Mihaelei Runceanu,„Iartă” şi „De-ar fi să vii”, completând vocea regretatei artiste cu viorile, violoncelul şi pianul.

Rezultatul este spectaculos şi emoţionează, ştiindu-se legătura specială a Andreei Runceanu cu regretata cântăreaţă, care i-a fost verişoară.

„Pentru mine, Mihaela a fost un model, un idol, am iubit-o şi admirat-o enorm şi am suferit foarte mult când a plecat dintre noi. La ultimul concert al ei, de la Sala Palatului, m-a luat în braţe şi mi-a spus «Să nu renunţi niciodată la vioară!». Mihaela Runceanu nu trebuie uitată şi le mulţumesc mult fanilor ei care, chiar şi după 24 de ani de când ea nu mai este printre noi, sunt foarte activi în promovarea cântecelor ei. Eu sper că Mihaela ne priveşte de undeva, de acolo, sus, şi este mândră de noi. Anul trecut, am simţit nevoia să cânt şi cu vocea şi am lansat piesa «Mândra ca sunt româncă» pentru a provoca românii să gândească mai pozitiv şi să preţuiască oamenii valorosi pe care îi avem printre noi, nu numai după ce nu-i mai avem. Mihaela Runceanu a cucerit o ţară întreaga cu vocea ei de aur. Pe lângă suferinţa pe care plecarea ei dintre noi a provocat-o, cel mai mare regret al nostru a fost că nu am putut să cântăm împreună cu ea pe scenă. Am reuşit să facem asta totuşi în studio, cu vocea ei înregistrată şi cu instrumentele noastre live.Te iubim, Mihaela, şi sperăm să cânţi cu noi, de acolo sus, unde eşti acum”, declară Andreea Runceanu.

Mai multe