Vlad Enăchescu a semnat cu un post cunoscut
Vlad Enăchescu vine la Pro TV.
Cu o experienţă de peste 25 de ani în televiziune şi jurnalism sportiv, acesta a condus şi dezvoltat cu succes unele dintre cele mai importante posturi TV de sport din România. Din această poziţie, Vlad Enăchescu va coordona activitatea departamentului şi se va ocupa de dezvoltarea conţinutului sportiv, conform strategiei de dezvoltare a companiei, atât pentru PRO TV, cât şi pentru canalele secundare.
”Sunt fericit şi totodată onorat să mă alătur celui mai important trust media din România. Întotdeauna mi-au plăcut provocările şi am îmbrăţişat cu această ocazie ideea unui proiect nou propus de managementul PRO TV, unul atractiv, cu impact în piaţa media. Cred în munca de echipă şi am convingerea că împreună putem aduce spectacolul sportiv de calitate în casele tuturor românilor. Echidistanţă, credibilitate şi profesionalism – acestea sunt valorile care mi-au ghidat paşii în cariera de jurnalist şi fac parte şi din ADN-ul colegilor din PRO TV!”, a declarat Vlad Enăchescu.