Adele şi-a afişat pentru prima dată, într-o emisiune, silueta mai slabă cu 45 de kg
Deja, toată lumea ştie că Adele a slăbit şi arată minunat.
Cântăreaţa britanică de 32 de ani a afişat, acum şi oficial, noua ei siluetă, cu circa 40 de kg mai suplă. Cu părul lung şi bogat coafat sexy, cu un machiaj intens, de seară, dar şi cu o mască neagră care i-a acoperit pe jumătate chipul, Adele a apărut într-un clip de promovare pentru ediţia din emisiunea Saturday Night Live care o va avea drept invitată.
Cel mai impresionant lucru este că toţi fanii ei o pot vedea pe noua Adele şi live, după ce artista a slăbit într-un mod impresionant, transformându-se, pur şi simplu, într-o altă femeie: una foarte atrăgătoare, de altfel.
Mai mult, Adele se află pentru prima dată într-o situaţie inedită, cu care n-a mai fost obişnuită, până acum: aceea de a fi cea mai slabă persoană dintr-un platou de emsiune. După cum ştim din fotografiile postate de britanică pe social media, Adele a reuşit să slăbească nu mai puţin de 45 de kg faţă de greutatea pe care o afişa în vara anului 2019.
Ei bine, pe 24 octombrie, o lume întreagă va avea ocazia să vadă o altă Adele, o femeie sexy, cu un aspect fizic sănătos şi mult mai sigură pe ea.