Cât de sexy este fiica lui Robert Turcescu! Ioana a lansat propria colecţie vestimentară

21 august 2020   Red Carpet

Fiica jurnalistului continuă să cocheteze cu moda şi a realizat chiar o serie de corsete în parteneriat cu Oana Nuţu, actuala soţie a tatălui său.

Ioana Turcescu a trecut de la adolescenţă la maturitate cu un rafinament aparte, având o inteligenţă nativă, dar şi un şarm înnăscut. Încă din anii de şcoală, fiica jurnalistului Robert Turcescu (actualmente deputat şi candidat la alegerile locale, ţintind preşedinţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa) a făcut o pasiune pentru modă şi blogging, iar preocuparea actualei soţii a tatălui său pentru design-ul vestimentar nu a făcut decât să-i cultive acest hobby.

Aflată la rândul său în campanie - una de promovare a noii colecţii, Oana Nuţu Turcescu s-a bucurat s-o aibă din nou alături pe Ioana la şedinţa foto, care de altfel a venit şi cu ideea unei linii foarte sexy şi tinereşti de corsete. Astfel, fiica cea mare a lui Robert Turcescu, care va ămlini 20 de ani în luna noiembrie, s-a lăsat fotografiată în cele mai senzuale ipostaze, care îi pun în valoare creaţiile.

O surpriză vine şi din partea mamei Ioanei, Corina Ilie, care a îmbrăcat ea însăşi unul dintre corsete şi s-a fotografiat alături de talentata sa fiică. 

"Joia fetelor - de data aceasta sărbătorind prima colecţie de modă a fiicei mele: corsete ′′YoYo by Oana Nuţu".

Sunt atât de mândră de ea, de creativitatea, munca grea şi determinarea ei!! Nu-mi vine să cred că port corset YoYo - şi că mi se potriveşte al naibii de bine! Aşadar, doamnelor, nu ezitaţi să vedeţi întreaga colecţie şi să o arătaţi fiicelor şi prietenilor voştri" este mesajul postat de mama Ioanei pe contul său de socializare.

Mai multe