"Cea mai elegantă Primă Doamnă de la Jackie O încoace!" Melania Trump a făcut furori la Convenţia Republicană
Frumoasă, articulată şi cu un discurs rostit din inimă.
Unul care, de data aceasta, n-a mai fost copiat. Aşa a apărut, aseară, soţia preşedintelui american la Convenţia Partidului Republican, acolo unde aceasta a sprijinit candidatura lui Donald Trump pentru încă un mandat la Casa Albă.
Discursul ei de 26 de minute a fost ultimul dintre cele ale susţinătorilor lui Trump, printre care s-au numărat şi doi dintre copiii acestuia, Eric şi Tiffany Trump. În cuvântarea sa, Melania Trump a vorbit despre calităţile, dar şi despre slăbiciunile soţului ei, subliniind sinceritatea dură a acestuia ca fiind un atu, despre victimele Covid, tulburările sociale provocate de rasism şi alte subiecte actuale, cerând votanţilor republicani să sprijine continuitatea familiei Trump la Casa Albă pentru încă patru ani.
Melania, aplaudată în sală şi de părinţii ei de origine slovenă, Victor şi Amalia Knaus, vizibil emoţionaţi datorită fiicei sale, a adoptat şi o ţinută impunătoare pentru discursul ei. Este vorba despre un costum cu taior şi fustă în stil army, nuanţă olive, completat de o pereche de pantofi şi o centură în acelaşi ton.
Apariţia Melaniei a fost aplaudată virtual şi de susţinătorii familiei prezidenţiale, unii intenauţi susţinând că aceasta e cea mai elegantă şi frumoasă Primă Doamnă de la Jackie Kennedy încoace.
Foto: Profimedia