Claudia Schiffer, apariţie rară pe covorul roşu alături de soţul său. Top modelul arată spectaculos la 51 de ani

8 decembrie 2021   Red Carpet

Top modelul a avut o apariţie de zile mari alături de soţul său, regizorul Matthew Vaughn. Claudia Schiffer l-a însoţit pe acesta la premiera din Londra a filmului The King’s Man: Începutul.

Celebra blondă a podiumurilor de modă pare că a găsit secretul tinereţii fără bătrâneţe. Iar silueta este la fel de fină ca în zilele bune, când defila pentru marile case de modă.

Claudia Schiffer a îmbrăcat o rochie neagră cu inserţii de perle, lungă şi perfect mulată pe trupul său fără cusur. Vestimentaţia aparţine Balmain, din colecţia Pre-Fall 2022. Vedeta a optat pentru o mică poşetă asortată şi balerini negri din catifea, decoraţi şi ei cu perle.

Diva nu este văzută prea des în compania soţului său. Regizorul în vârstă de 50 de ani şi celebrul supermodel sunt căsătoriţi din 2002, trăiesc în Marea Britanie şi au împreună trei copii: Caspar (18), Clementine (17) şi Cosima (11).

Foto: Instagram

Mai multe