Dau tonul în modă! Iată cele mai elegante apariţii ale vedetelor din ultima lună!

4 februarie 2017   Red Carpet

Surprinzătoare, fabuloase, sexy, dar şi conservatoare, apariţiile vedetelor la evenimentele mondene ne inspiră sau ne intrigă de fiecare dată. Haideţi să le vedem pe cele care ne-au impresionat luna trecută!

Christina Ricci

Hugo Boss

Premiera seriei Z: The Beginning of Everything, New York

Acest model de rochie cere, cu siguranţă, o altă pereche de pantofi, mult mai spectaculoşi, care să pună şi mai bine în valoare outfitul. Jocul de decupaje şi asimetrii este foarte frumos, iar inserţia de material cu printul colorat oferă o notă de distincţie. Cerceii completează cu succes ţinuta elegantă.

Kate Beckinsale

CHRISTIAN SIRIANO

The London Critic’s Circle Film Awards, Londra

Privind această ţinută, mi se confirmă încă o dată că mixul de alb şi negru este foarte elegant. Designul mânecilor sub formă de capă şi fusta petrecută sunt elementele care conferă spectaculozitate apariţiei. Centura neagră echilibrează din punct de vedere vizual acest look alb. Merită nota 10 pentru coafură şi machiaj!

Nina Dobrev

ElieSaab

Premiera filmului xXx: Return Of Xander Cage, Hollywood

Nu ştiu ce a fost în capul actriţei când a optat pentru această pereche de pantofi, dar îi ruinează întreaga ţinută! Dacă ar fi ales o pereche de sandale negre cu o baretă simplă, situaţia s-ar fi schimbat radical. Rochia este foarte frumoasă, iar corsetul din paiete, care coboară uşor şi pe şolduri, îi pune în evidenţă talia.

Angela Sarafyan

RheaCosta

SAG Awards - Greet The Actor at The Grove, Los Angeles

Ce poate fi mai seducător decât o salopetă într-o nuanţă intensă de roşu? Vedeta serialului Westworld a mizat pe acest look şi bine a făcut, pentru că arată impecabil. Decolteul este cel care atrage toate privirile, dându-i un aer senzual. Totuşi, se simte lipsa unei curele fine, care să marcheze talia.

Olivia Palermo

Giambattista valli

Paris Fashion Week,

Paris

Vedeta alege întotdeauna piese cu un puternic impact vizual, care o plasează direct în centrul atenţiei. Iar această tunică cu imprimeu deosebit nu face excepţie! Eşarfa din dantelă este un detaliu şic, care dă ţinutei o notă vintage, de marchiză. Pantalonii uşor evazaţi se încadrează în acest tablou retro. Bravo!

Diane Kruger

Christian Dior

Paris Fashion Week,

Paris

Cu toate că rochia pare un pic cam strâmtă în zona bustului, acest model retro o prinde foarte bine pe actriţă. Umerii lăsaţi la vedere reprezintă una dintre tendinţele importante ale acestui sezon, în plus conferă un aer foarte senzual. Stylingul este impecabil, plicul cu aplicaţii fiind piesa de rezistenţă.

Jennifer Lopez

reem acra

People’s Choice Awards,

Los Angeles

Fidelă stilului său, diva latino nu renunţă la rochiile mulate care îi pun în evidenţă silueta voluptuoasă. Apariţia este una glam, iar responsabile de acest lucru sunt trena lungă şi materialul transparent cu pietre aplicate din zona bustului. Părul prins într-o coadă simplă şi un smokey eyes completează look-ul.

 Naomie Harris

CUSHNIEETOCHS

Lorraine TV show,

Londra

Îmi place acest look, care iese în evidenţă datorită asocierii neaşteptate dintre topul asimetric cu dungi şi pantalonii bicolori, cu croială fluidă. Coafura şi machiajul au fost păstrate în zona minimală, ceea ce conferă un aer echilibrat apariţiei. Apreciez lipsa bijuteriilor opulente.

foto: guliver/getty images/rex features

Mai multe