Designerii libanezi se impun la Hollywood. Ce nume mari şi-au prezentat creaţiile la Oscar şi Vanity Fair Party

12 februarie 2020   Red Carpet

Pe lângă legendarele case Dior, Chanel, Versace şi Armani, vedetele aleg tot mai des ţinute de seară din colecţiile marilor creatori din Orient.

Libanul a dat, în ultima decadă, cea mai inspirată generaţie de designeri, care a reuşit să se impună peste hotare şi care, iată, a început să scrie istorie şi la Hollywood.

Dacă Elie Saab a dat fost cea care a spart gheaţa, fiind una dintre primele case de modă libaneze cu clienţi străini, iată că pe red carpet-urile importante încep să strălucească şi creaţiile altor designeri orientali, la fel de talentaţi.

Anul acesta, parcă mai mult ca oricând, vedetele de la Hollywood au ales să poarte outfituri rafinate semnate de creatori de modă precum

- pe lângă deja consacratul

.

Iată care au fost actriţele şi modelele răsfăţate de designerii libanezi.

Cum spuneam, Elie Saab a păstrat sus ştacheta, îmbrăcând vedete precum Diane Kruger (o divină apariţie în argintiu, cu o rochie pe un umăr), Sandra Oh (într-o explozie de voaluri şi fronseuri bej), Sharon Stone (elengată în negru) şi Dita Von Teese (într-o rochie tipic stilului său pin-up, paietată, cu croială vintage şi mâneci bufante).

Zuhair Murad, al doilea creator libanez preferat al vedetelor, a fost prezent în lumina reflectoarelor cu creaţiile purtate de Molly Sims (una dintre cele mai comentate prezenţe), Kerry Washington (ce părea o autentică Cleopatra modernă), Kate Beckinsale (o lady in red răpitoare), manechinul Candice Swanepoel (într-o salopetă scurtă paietată, cu trenă bleu), Elizabeth Chambers (seducătoare în auriu, paiete şi pene), Carly Steel (învăluită în voaluri negre cu inserţii aurii), Tracee Ellis Ross (scăldată în aur, ca în era faraonilor), Lake Bell (într-un all black transparent),  cântăreaţa Youssra (care a defilat ca o regină în rochia albă cu capă şi bustieră mozaicată).

Frumoasa şi pentru a treia oară însărcinata soţie a lui John Legend, Chrissy Tiegen, a uluit în rochia diafană de culoarea mentei a lui Georges Hobeika - un creator ales şi de actriţa Marisa Tomei (care a purtat un outfit în aceeaşi nuanţă pastel, punctat rafinat cu aplicaţii strălucitoare), dar şi de modelul Heidi Klum (transformată într-o zeiţă de rochia bijuterie a lui Hobeika), tânăra actriţă Halston Sage şi manechinele Georgie Flores şi Jasmine Tookes (o frumuseţe a la Naomi, trasă într-o slipitoare rochie neagră).

Georges Chackra s-a jucat cu transparenţele şi le-a avut drept ambasadoare de brand pe Molly Sims (în rochia neagră purtată la Vanity Fair Party) şi Melissa Barreram (în moderna creaţie argintiu cu negru).

Mai puţin vizibil de această dată a fost Reem Acra, care totuşi a punctat la capitolul vestimentar al Oscarurilor prin ţinutele purtate de Patricia Clarkson (fabuloasă în negru, la cei 60 de ani ai săi) şi Mindy Kaling (într-o rochie mov fără umeri, care se drapa frumos pe trupu-i rubensian).

New entry a fost Steven Khalil, care şi-a făcut simţită prezenţa prin rochia roşie purtată de Tehmina Sunny.

Mai multe