Dorin Negrău face senzaţie la New York cu o colecţie bazată pe broderii

22 februarie 2021   Red Carpet

Dorin Negrău este singurul designer român care a ajuns pentru a doua oară cu o colecţie, DNFW21, la New York Fashion Week.

Negrău se bucură de succes de fiecare dată cu creaţiile sale în America, fiind prezent la New York Fashion Week încă din anul 2014, în fiecare sezon. Dorin Negrău readuce în atenţie limbajul străvechi al broderiilor manuale din satul natal al marelui sculptor Constantin Brâncuşi.

Colecţiile lui Dorin Negrău integrează broderiile realizate manual de meşteri tradiţionali direct pe materiale naturale, din materii prime ecologice biodegradabile. Designerul român apreciat de americani organizează şi tabere de vară în care noile generaţii de tineri învaţă aceste meşteşuguri străvechi, cum ar fi ţesutul şi brodatul manual, pe materiale ecologice, în centrele tradiţionale conectate la viaţa simplă. Colecţia FW21 poate fi văzută la Muzeul MOMA din New York.

“Sunt bucuros că am reuşit să duc la New York Fashion Week o nouă colecţie feminină diafană, romantică, inspirată din motivele tradiţionale bărbăteşti de pe sacoul schileresc din zona Tismana. Şi anul acesta, FDLA, Federaţia Designerilor din America Latină, m-au invitat să fiu alături de ei la NYFW. Am fost singurul designer român prezent pentru a doua oară la NYFW cu o colecţie DNFW21 online, în formă digitală, în plină pandemie”, spune Negrău.

Mai multe