Andreea Cristea, singura româncă prezentă pe covorul roşu la Fashion Awards, a purtat bijuterii de 170.000 dolari şi a fost păzită de bodyguarzi

3 decembrie 2021   Evenimente

The Fashion Awards reprezintă pentru Marea Britanie ceea ce înseamnă Met Gala pentru Statele Unite. Evenimentul a avut loc la London Royal Albert Hall şi adună, an de an, nume sonore din industria modei, toată protipendada londoneză, dar şi numeroase vedete şi figuri relevante din Social Media.

Andreea Cristea, influencerul cunoscut în Anglia sub numele de Stiletto Shades, a fost singura prezenţă din ţara noastră la ediţia din acest an. Ea a păşit pe covorul roşu alături de nume precum Kylie Minogue, care a susţinut şi un recital, celebra “şefă” a klanului Kardashian, Kris Jenner, Dua Lipa sau Demi Moore. La invitaţia British Fashion Council, Andreea a atras toate privirile în ţinuta ei semnată Celia Kritharioti, accesorizată cu bijuterii cu diamante de la celebra casă Fabergé, în valoare de 170.000 $, fapt pentru care a avut nevoie de protecţie pe tot parcursul serii. La finalul evenimentului, ea a luat parte la petrecerea ţinută de Kris Jenner în cinstea designerului Tommy Hilfiger. De altfel, Andreea a studiat Managementul Modei la London College of Fashion, fiind stabilită la Londra din 2012. Anul trecut a revenit pentru o perioadă mai lungă de timp în România, unde intenţionează să lanseze, în curând, un business în domeniul frumuseţii.

Mai multe