Ce se poartă în această primăvara? Cel mai cunoscut designer român de la Hollywood vine cu sfaturi!

7 februarie 2022   Evenimente

Dacă eşti pregătită să îţi schimbi garderoba, te ajută să afli care sunt cele mai importante trenduri de la cel mai cunoscut designer român de la Hollywood, Lorena Sârbu.

De-a lungul timpului, nenumărate vedete internaţionale precum Jennifer Lopez, Eva Longoria sau Taylor Swift au ales să-i poarte creaţiile. Acum, românca ne dă câteva tipsuri de care să ţinem seama, dacă vrem să fim în tendinţe sezonul care vine.

“Primăvara care se pregăteşte să vină este marcată parţial de un joc al culorilor. Este momentul să daţi frâu fanteziei şi să purtaţi culori îndrăzneţe şi imprimeuri florale, fructe, benzi desenate sau chiar şi buline”, spune designerul Lorena Sârbu.

Hainele lungi şi largi sunt şi ele în trend. “Liniile supradimensionate, ţesăturile uşoare, fluide, conferă feminitate şi confort. Trebuie să introduceţi în garderoba voastră cel puţin o rochie lungă în sezonul care vine”, mai spune designerul.

“Genţile colorate sunt şi ele în trend, anul acesta, şi pot fi accesorizate cu pantofi din piele. Şi curelele cu lanţuri au revenit la modă, după o pauză destul de mare”, încheie Lorena Sârbu.

Mai multe