Cum a comentat Cătălin Botezatu ţinuta lui Carmen Iohannis în prima zi de şcoală

16 septembrie 2021   Evenimente

Cătălin Botezatu a fost rugat să comenteze ţinuta primei doamne de la deschiderea anului şcolar.

Carmen Iohannis a surprins cu noul său look, însă cum s-a îmbrăcat în prima zi de şcoală?

Soţia preşedintelui Iohannis s-a remarcat mereu printr-o eleganţă clasică, ajutată fiind de o siluetă adolescentină. Prima doamnă are picioare foarte frumoase pe care le expune ori de câte ori are ocazia, optând pentru fuste sau rochii deasupra genunchiului.

Noua tunsoare o avantajează şi chiar o întinereşte. Carmen Iohannis are 60 de ani şi a ales pentru festivitatea de deschidere a anului şcolar de la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu o rochie albă cu flori albastre, la care a accesorizat o geantă roşie şi un bolero alb.

Cum vede creatorul de modă Cătălin Botezată această alegere a primei doamne? A fost sau nu inspirată? Iată ce a declarat designer-ul pentru Impact.ro: „Nu trebuie comentată ţinuta ei, ca Prima Doamnă, deoarece toată lumea ştie că lucrează în învăţământ, ci trebuie apreciat aspectul vestimentar al ei, ca profesoară şi ca dirigintă. Carmen Iohannis a ales o ţinută cuminte, elegantă, care marchează bustul şi talia, într-un mod fericit, cu un cloş executat corect. Imprimeul este frumos, în alb şi bleumarin, care denotă, într-adevăr, bucuria primei zile de început de an şcolar. Ţinuta lui Carmen Iohannis denotă eleganţă, rafinament şi foarte mult bun-simţ. A asortat la ţinută o pereche de sandale cu toc jos, nici n-ar fi fost potrivite unele foarte înalte, căci la şcoală nu vii, ca profesoară, să faci parada modei. Trebuie, aşa cum a ales şi ea, tocuri mici.”, a spus Cătălin Botezatu.

Foto: Facebook

Mai multe