Ela Crăciun, vacanţă cu restricţii în Dubai

5 noiembrie 2021   Evenimente

Cu toate că îşi planificase de mult timp o vacanţă alături de întreaga, Ela Crăciun a fost la un pas de a anula întreaga deplasare, iar asta de teama riscurilor pe care le implică o călătorie în actualele condiţii.

După o verificare amănunţită a măsurilor de protecţie impuse în Dubai, Ela Crăciun a decis în ultima clipă să redescopere bucuria de a fi turist într-una dintre cele mai sigure destinaţii, un loc în care revine cu drag de fiecare dată.

,,Chiar dacă vin aproape în fiecare an cu familia în Dubai, de obicei în vacanţa copiilor, de această dată trebuie să recunosc că am fost temătoare având în vedere creşterea alarmantă a cazurilor din ţară. Abia în momentul în care am avut confirmarea că Dubai este o destinaţie sigură, am decis să mergem. Ne-am convins astfel pe cont propriu de condiţiile foarte stricte din Emiratele Arabe. Intrarea se făcea aproape peste tot doar pe bază de test, iar în Abu Dhabi unde am mers acum pentru prima dată şi ne-a plăcut la nebunie, regulile au fost şi mai dure“, spune Ela Crăciun

Vedeta a făcut shopping alături de familia sa, dar s-a şi relaxat.

,,Dacă dimineaţa stăteam la plajă şi după amiaza aveam tot felul de activităţi pentru copii, de la vizitat Warner Bros. World Abu Dhabi, la mersul la Aquapark, la Kidzania, un loc de joacă testat de copii, în care pot încerca diverse meserii. Pentru Nicho cel bun obiectiv a fost Aquarium, unde a fost impresionat de toate animăluţele văzute acolo. Am plecat din această vacanţă cu multă recunoştinţă pentru sănătatea întregii familii şi bucuroşi că am putut fi cu toţii din nou împreună aici”.

Realizatoare tv şi blogger de succes, Ela Crăciun pregăteşte în prezent lansarea unei noi cărţi.,,Ȋn momentul de faţă am foarte multe proiecte în desfăşurare. Recunosc că unori poate fi copleşitor, iar asta m-a făcut să îmi doresc o vacanţă poate chiar mai mult ca în alţi ani. Am venit aici să îmi încarc bateriile şi să petrec timp de calitate alături de copiii şi de soţul meu. Toate proiectele mele au un singur obiectiv comun, anume acela de a le oferi oamenilor informaţii de calitate, validate de specialişti, de care avem cu toţii nevoie”, adaugă Ela.

Mai multe