Este blană adevărată? Războiul activiştilor PETA cu Jennifer Lopez continuă: “Eşti prea frumoasă pentru a purta ceva atât de urât!"

4 februarie 2022   Evenimente

Orice ieşire a lui Jennifer Lopez împreună cu iubitul Ben Affleck este un eveniment.

Ieri seară, de exemplu, Bennifer a fost pozat ieşind împreună din studiourile NBC din New York, Ben dovedind că este un adevărat gentleman, cărându-i genţile iubitei sale. Cât despre diva de 52 de ani, aceasta a arătat mai mult decât strălucitor în haina ei de blană şi rochia neagră clasică, completată de o pereche de sandale cu platform ameţitoare.

Ca de obicei, Jennifer a fost machiată şi coafată impecabil, în timp ce iubitul ei de 49 de ani a abordat un look mult mai relaxat. Nu este prima data când Jennifer este pozată purtând o haină de blană, cu menţiunea că nu este clar dacă modelul din imagine este din blană adevărată sau nu.

Activiştii PETA, care luptă pentru drepturile animalelor, au luat-o mai mereu în vizor din cauza opţiunilor ei vestimentare. În 2019, după ce personajul ei din filmul Hustlers a purtat o haină din blană adevărată într-una dintre scene, organizaţia PETA i-a trimis divei o variantă din blană falsă, îndemnând-o să înlocuiască toate ţinutele care conţin blană de animal cu unele de genul.

“Eşti prea frumoasă pentru a purta ceva atât de urât. Şi fiind o persoană care a avut atât de puţin şi acum are atât de mult, nu uita că a fi bun nu costă nimic. Fă ce trebuie şi alege blana falsă!”, se arăta, printre altele, în scrisoarea deschisă trimisă lui Jennifer.

Un an mai târziu, activiştii au luat-o din nou în vizor pe J.Lo după ce diva a purtat, din nou, blană naturală într-un videoclip al unei piese în colaborare cu Maluma, Pa Ti.

Nu ştim dacă Jen a luat în considerare criticile iubitorilor de animale, dar, cu siguranţă, este una dintre puţinele dive de la Hollywood care mai afişează atât de frecvent haine din blană, fie ea adevărată sau falsă.

Foto: Profimedia

Mai multe