FOTO&VIDEO Ilinca Obădescu şi Roxana Nemeş au urcat pe catwalk la Soirées de la Mode - Helmut Newton 100

2 februarie 2021   Evenimente

După modelul prezentărilor de modă ale marilor case, Alin Gălăţescu propune o nouă ediţie a Soirées de la Mode desfăşurată în cerc restrâns, doar cu designerii, modelele şi echipa din backstage.

În noua tradiţie internaţională a prezentării evenimentelor de modă sub forma unor video fashion show-uri - vezi proaspăt finalizatul sezon de haute couture 2021 - noua ediţie a Soirées de la Mode, a 24-a, este creată exact în acest stil. Soirées de la Mode – cel mai longeviv eveniment de fashion multibrand din România – a avut ca temă: Helmut Newton 100. Ea a marcat aniversarea a 100 de ani de la naşterea celui mai mare fotograf de fashion din istorie, Helmut Newton.

Designerii români invitaţi au reflectat, prin propriile viziuni, universul plastic şi ideatic cu totul deosebit, lifestyle-ul accentuat din care a clădit un statement acest mare creator.

Printre modelele care au urcat pe catwalk s-au aflat şi cântăreaţa Roxana Nemeş (actualmente concurentă în reality show-ul Survivor, difuzat la Kanal D) şi prezentatoarea de televiziune Ilinca Obădescu. Cele două au defilat pentru mai mulţi designeri, dar au făcut echipă şi pentru colecţia capsulă a designerului Aleha Toncea.

Premiul AVANPREMIERE - ELYSEE 2021, pentru "Cea mai apropiată de temă mini-colecţie" din cadrul ediţiei a 24a a Soirées de la Mode: HELMUT NEWTON 100 a fost atribuit, pentru a doua oară consecutiv, tânărului designer, proaspăt reîntors de la Londra, Antonia Nae.

După acest efort fashion, Alin Gălăţescu anunţă deja următoarea ediţie a Soirées de la Mode, a 25a, aniversară, care va avea loc la începutul lunii martie şi o să aibă ca temă: "Un secol de Pierre Cardin".

Mai multe