Încă o demonstraţie de eleganţă de la regina Letizia a Spaniei. Ce ţinută a ales pentru un important eveniment din Madrid
Este superbă de fiecare dată. Regina Letizia a Spaniei a îmbrăcat o rochie neagră, care îi pune în valoarea silueta adolescentină.
A participat la premiile Retina ECO de la Madrid şi a apărut îmbrăcată în negru, desigur cu pantofi stiletto, dar şi cu masca de protecţie anti-COVID. De mult nu a mai fost surprinsă în public fără mască.
Ceremonia recunoaşte cele mai bune proiecte de sustenabilitate, iar regina Letizia a fost invitatul special al evenimentului.
Maiestatea Sa, în vârstă de 48 de ani şi mamă a doi copii a ales o rochie neagră pe corp, cu mâneci lejere şi umeri goi. Ţinuta extrem de rafinată a fost accesorizată cu un clutch negru, o pereche de cercei şi un inel pe degetul arătător.
Interesant este că regina pare că nu îşi mai vopseşte părul, lăsând la vedere firele albe care apar în mod natural. Este un nou curent printre mai multe vedete. Inclusiv actriţa Andie MacDowell a apărut nevopsită, dar extrem de seducătoare şi glam pe covorul roşu al festivalului Cannes din Franţa.
Ţinuta neagră este puţin neobişnuită pentru regina Letizia, însă o explicaţie poate fi doliul. Căci suverana şi-a pierdut bunica la sfârşitul lunii iulie.
Soţia Regelui Felipe al Spaniei era incredibil de apropiată de această bunică paternă, pe numele ei Menchu Alvarez de Valle.
Foto: Profimedia