Megan Fox şi Machine Gun Kelly îşi doresc o nuntă întunecată şi netradiţională. Cei doi vor să ”se bucure la maxim” de logodna lor

29 martie 2022   Evenimente

Nu mai e un secret pentru nimeni că cei doi adoră să fie excentrici şi să şocheze.

Megan Fox îşi trăieşte viaţa intens, după ce a divorţat de cuminţelul Brian Austin Green, cu care are trei copii. Frumoasa actriţă a mărturisit că vrea să se bucure intens de perioada de logodnă cu Machine Gun Kelly, că nu se grăbesc şi că iau lucrurile în ritmul lor. Având în vedere cât sunt de atipici, doar nu se aştepta nimeni din partea lor la o nuntă tradiţională.

Un apropiat al lui Fox a declarat E! News că tinerii îndrăgostiţi nu-şi grăbesc nunta, dar îşi pun la punct detaliile legate de ceremonie. Sursa secretă a dezvăluit că Megan Fox şi Machine Gun Kelly îşi doresc o nuntă ”întunecată”. Mireasa se gândeşte ca rochia ei să fie colorată sau neagră. De asemenea, mirii le vor da copiilor un rol activ în ceremonie. Megan are trei copii din căsnicia anterioară: Noah, 9, Bodhi, 8, şi Journey, 5, iar Kelly are o fiică, pe Casie, în vârstă de 12 ani, cu Emma Cannon.

Cuplul s-a logodit la începutul anului în Puerto Rico, iar nunta va fi, cu siguranţă, un spectacol memorabil, având în vedere excentricităţile amândurora.

Invitat recent la emisiunea lui Ellen DeGeneres, Machine Gun Kelly a mărturisit că i-ar plăcea ca la nuntă să-i cânte trupa K-pop BTS.

Mai multe