Meryem Uzerli, protagonista serialului Suleyman Magnificul, va deveni mamă pentru a doua oară

30 decembrie 2020   Evenimente

Celebra actriţă, care a reuşit să strângă o avere de peste 10 milioane $ după succesul înregistrat cu serialul turcesc, va deveni, din nou, mamă şi a anunţat că se va căsători.

Născută şi crescută în Germania într-o familie de turci, Meryem a visat să ajungă actriţă ca şi mama ei şi a învăţat limba turcă special pentru a juca rolul care i-a adus faima – Hurrem. Odată cu faima a venit şi expunerea publică, iar viaţa ei personală a fost tot mai comentată. În prezent, Meryem este logodită cu un om de afaceri de origine americană, pe care îl ţine departe de viaţa publică, şi va naşte la începutul anului cel de-al doilea copil al ei. Aceasta mai are o fiică pe nume Lisa Jemine Uzerli, pe care a născut-o în 2014 şi care este rodul iubirii ei cu artistul muzical şi omul de afaceri turc Can Ates. Din nefericire, acesta a înşelat-o pe frumoasa actriţă chiar atunci când ea era însărcinată cu Lisa, iar cei doi s-au despărţit. 

Se pare că pandemia i-a dejucat planurile de nuntă cu actualul iubit, însă nu a făcut-o să renunţe la acest eveniment, susţinând pentru presa germană că ceremonia va avea loc, însă într-un cadru mai restrâns, de maximum 30 de persoane şi se vor purta, cu siguranţă, măşti.

Cât despre cea de-a doua sarcină, ea a ţinut să precizeze că fiica ei, Lisa, a fost cea care a rugat-o să îi facă un frăţior sau o surioară. Şi se pare că, după spusele lui Meryem, va fi tot o fetiţă.

Foto; Instagram @meryemuzerlimeryem & @urban_ruths_photography, Profimedia Images

Mai multe