"Mi s-a spus să fac amor intensiv ca să slăbesc şi am fost agresată de multe ori!" Un fost model dezvăluie abuzurile la care a fost supusă

7 iulie 2021   Evenimente

A fost unul dintre cel mai bine cotate modele Victoria's Secret. Acum are 29 de ani şi povesteşte despre problemele cu care s-a confruntat în cariera ei

Modelul australian Bridget Malcolm a vorbit cu sinceritate despre culisele unei cariere care, din afară, părea atât de strălucitoare şi frumoasă. "Am trăit singură în trei ţări. Am călătorit pe toate continentele, mai puţin Antractica. Am fost pipăită de bărbaţi mult mai în vârstă. Am fost agresată sexual de numeroase ori", a declarat Bridget. Mai mult, pe tot parcursul carierei sale, s-a aflat sub o constantă presiune din partea agenţiilor ca să slăbească - şi spune că atunci când era minoră şi deja prezenta moda pe catwalk-uri, i s-a cerut să facă mult sex şi să prizeze cocaină pentru a pierde în greutate şi a se încadra astfel în standardele de frumuseţe cerute. Presiunea aceasta a venit pentru ea pe un fundal deja fragil - Bridget suferea de anorexie, anxietate şi depresie.

"La 26 de ani am ajuns să am o cădere nervoasă şi nu am mai putut să ies un an din casă fără să am atacuri de panică. Am avut şi gânduri suicidale." Acum, Bridget are puterea să facă aceste mărturisiri pentru că s-a vindecat şi declară că se simte mai sănătoasă ca oricând din punct de vedere mental şi fizic. "De doi ani nu am mai consumat droguri. Iar de patru ani am depăşit tulburările alimentare de care sufeream. Sunt fericită şi echilibrată. Sunt puternică şi mă simt mai bine ca oricând. Iar realitatea este că nu am putut vorbi despre experienţele mele înainte să ajung aici, pentru că aveam atacuri de panică doar vorbind despre asta." Azi, Bridget militează pentru schimbarea industriei modei. Foto: Instagram

Mai multe