Mircea Radu: "În România apa e mai scumpă decât în Dubai"

14 decembrie 2021   Evenimente

Mircea Radu a petrecut câteva zile în Dubai şi surprizele au fost pe măsură. Prezentatorul s-a delectat cu preparate alese şi a rămas fără cuvinte atunci când a văzut că, la unele produse, preţurile sunt mai mici ca în România.

“E oarecum nepoliticos să scrii despre locurile exotice în care ai fost, în care ai văzut lucruri atât de extraordinare încât ţi-au tăiat respiraţia, în care ai băut vinuri bune şi ai gustat mâncăruri pe care ai fi vrut să le iei cu tine. Sunt oameni care, citind, vor spune că probabil ai avut o copilărie nefericită de ajungi să te lauzi în halul ăsta, sau că nu eşti altceva decât un nenorocit care cerşeşte atenţie. Sau aleg înjurătura de mamă, simplu şi fără bătăi de cap. Ok, le iau în piept pe toate fără niciun fel de apăsare pentru că nu scriu pentru ei.  

La asta mă gândeam când ospătarul m-a întrebat dacă totul e în regulă. Era. Preferinţe la vin? Alb şi sec, i-am zis.

"Aşteptam primul fel de mâncare aşezat la o masă în apropierea Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. O vizitasem şi trecusem prin mai multe stări - de la entuziasmul pueril cu care am primit sfatul liftierei de a ţine gura întredeschisă pentru a echilibra presiunea în timp ce ascensorul mă urca sute de metri în câteva zeci de secunde, la tulburarea de a mirosi parfumul personalizat pentru fiecare zonă comună sau hol (până şi la asta s-au gândit?). Am fost amuzat şi surprins când mi s-a spus că betonul turnat pentru a ridica această construcţie a echivalat cu greutatea a 100 de mii de elefanţi (un elefant cântăreşte şapte tone) şi am strâns din ochi la ideea că la fiecare 100 de metri există rezervoare uriaşe cu apă care pompează la etajele superioare (se furnizează în medie 946 de mii de litri pe zi). Am fost înduioşat de recunoştinţa lor de a tapeta pereţii cu tablouri mari din care zâmbesc femeile şi bărbaţii, de toate naţiile, care au condus operaţiunile ce au dus la ridicarea acestei construcţii. În fine, a urmat umilinţa - poate e ciudat dar asta am simţit uitându-mă-n jos de la etajul 124. N-am avut deloc senzaţia de măreţie, de a fi deasupra lumii şi a tuturor, văzând bulevardele pe care circulă autocare cât vârful de ac şi oameni care nu mai există pentru că nu se disting de la acea înălţime, pur şi simplu nu mai sunt, oamenii sunt şterşi de pe faţa Pământului - mai vrea cineva să fie Dumnezeu?

Ospătarul a pus pe masă primele feluri: sărmăluţe în foi de viţă, fasole verde în sos de roşii, salată Fattoush cu legume şi ierburi, Baba Ganoush - celebra salată de vinete frecată cu pastă de susan, lămâie, usturoi, ulei de măsline peste care sunt aruncate câteva seminţe de rodii şi desigur, lipiile arăbeşti fără miez. Mănânc din toate câte puţin - ştiu că vor urma şi altele”, povesteşte Mircea pe blog.

Prezentatorul a rămas uimit de curăţenia oraşului, dar şi de faptul că aici nu întâlneşti oameni trecuţi de 60 de ani.

“Sutele de oameni cu care împart terasa aici la Dubai Mall (cea mai mare suprafaţă de shopping din lume, bănuiai asta?), cei care mănâncă, beau şi îşi trăiesc o oră din viaţă aici, acum, au ceva în comun, la fel cu restul de până la trei milioane jumate, cât numără populaţia Dubaiului - nimeni nu are peste 60 de ani. Nu există persoană în vârstă în acest oraş. Este un mister cât un şoc pe care l-am avut şi nu ştiu să-l desluşesc. La fel ca şi menţinerea curăţeniei în tot acest oraş colosal - ei nu mestecă gumă? nu fumează? nu scuipă? Pe trotuare niciun ambalaj, niciun chiştoc, nicio urmă că ar face ceva din toate astea. E aproape şocant să văd asta.

Platourile calde pe care chelnerul le-a adus şi le-a aşezat cu zâmbet, acelaşi ca-n cazul antreurilor, un zâmbet despre care am să vorbesc puţin mai încolo, sunt în faţa mea şi mă ademenesc cu mirosul lor oriental, puternic, expresiv. Mă las dus. Rekakat, rulouri din foi de plăcintă îmbăiate-n ulei din care, odată ce muşti, curge o brânză topită delicioasă, şi Makanek, cârnăciorii libanezi de lungimea degetului mic, picanţi şi acrişori, cu garnitură de cartofi copţi peste care a plouat cu verdeţuri. Lângă este un platou cu Fatteh - carne de pui tăiată-n fâşii, humus, iaurt cald şi muguri de pin. Vinul alb completează toate astea, e bun, nu de poveste, nu fabulos, ci bun şi correct.

După o masă ca asta cred că va trebui să merg pe jos până la hotel; sunt trei kilometri, nu e departe. La venire am comandat de la recepţie un taxi - m-a costat 20 de Dirham (cam tot atâţia lei). Aici, preţul motorinei e la jumătate faţă de cel din România - sigur, e ţara petrolului, îşi permit, e conform cu ce ştiam. Dar vrei să distrug un mit? Eşti gata să rămâi perplex? În România apa e mai scumpă decât în Dubai. O sticla de 1.5 litri acolo e 1.50 dirham/lei; la noi trece de 2 lei. Cum, în ţara apelor minerale şi a manechinelor care beau apă plată cu lămâie aşa ceva?…."

Mai multe