O fostă Miss Anglia a devenit eroină după ce a ajutat la dezvoltarea vaccinurilor Pfizer, Moderna şi AstraZeneca

8 aprilie 2021   Evenimente

E renunţat la rochii de seară, costume de baie şi concursuri de frumuseţe pentru a se dedica ştiinţei, mai exact găsirii unui leac împotriva Covid-19.

Este vorba despre Carina Tyrrell, de 31 de ani, o fostă Miss Anglia, de profesie doctor, care şi-a petrecut tot anul trecut alături de o echipă de oameni de ştiinţă reuniţi la Universitatea Oxford pentru descoperirea unui vaccin anti-Covid.

Doctoriţa fostă Miss s-a declarat încântată, la sfârşitul anului trecut, că munca ei a ajutat Marea Britanie să devină prima ţară din lume care a început vaccinarea anti-Covid. Echipa din care a făcut parte aceasta a fost responsabilă pentru dezvoltarea vaccinurilor Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.

La şase ani după aceasta a câştigat titlul de Miss Anglia, în 2014, doctoriţa Tyrrell este privită ca una dintre cele mai strălucite minţi tinere din regat. O calitate completată de frumuseţea ei evidentă. În acelaşi an 2014, Carina s-a clasificat pe un respectabil loc patru la concursul internaţional Miss World. 

Chiar dacă frumoasa brunetă a rămas legată şi de concursurile de Miss, dar din postura de jurat la competiţia Miss Anglia, Carina s-a dedicat medicinei, obţinându-şi diploma la Universitatea Cambridge, acolo unde a şi lucrat o perioadă la unitatea de epidemiologie.

Foto: Profimedia

Mai multe