Un star de la Hollywood s-a oferit să primească refugiaţi ucraineni în casa lui

14 martie 2022   Evenimente

Nu este doar un foarte talentat actor, ci şi un om cu suflet mare.

Nominalizat aseară la gala Premiilor BAFTA pentru trofeul de cel mai bun actor în rol principal graţie interpretării din The Power Of The Dog, Benedict Cumberbatch a declarat că s-a oferit să găzduiască refugiaţi ucraineni.

Starul britanic de 45 de ani a profitat de acest eveniment pentru a condamna invazia Ucrainei şi a susţine cauza refugiaţilor, mulţi dintre ei ajunşi şi în Marea Britanie. Actorul care a purtat o insignă în culorile Ucrainei la gala de la Londra, acolo unde a fost însoţit de soţia sa, Sophie Hunter, a declarat jurnaliştilor prezenţi la eveniment că toţi trebuie să facem mai mult decât să purtăm o insignă.

“Trebuie să donăm, trebuie să punem presiune pe politicienii noştri să continue să creeze un climat de siguranţă pentru refugiaţi.” Starul din filmul Doctor Strange a adăugat că speră să fie inclus în programul umanitar al guvernului britanic care presupune să ofere găzduire unora dintre cei peste 2,6 milioane de refugiaţi ucraineni care şi-au părăsit ţara.

“Am auzit că există un număr record de oameni care s-au oferit voluntari să primească refugiaţi în casele lor şi sper să mă număr şi eu printre ei”, adaugă Benedict.

Foto: Profimedia

Mai multe