Veste mare de Crăciun! Laura Cosoi aşteaptă al treilea copil: “Mi-am imaginat, alături de Cosmin, o familie mare”

25 decembrie 2021   Evenimente

Laura Cosoi este însărcinată pentru a treia oară. Actriţa va avea tot o fetiţă, o surioară pentru Rita şi Vera.

“Cel mai mult îmi place să fiu cu ei! Mi-am imaginat, alături de Cosmin, o familie mare, unită, cu scaune multe aşezate în jurul mesei de Crăciun, cu copiii care să ne colinde, să se alerge in jurul bradului, să mă ajute la făcut prăjituri, o viaţă în care iubirea să ne acopere! În acest moment braţele noastre devin şi mai încăpătoare, sufletul şi mai plin, emoţiile şi mai copleşitoare, căci în lumea asta a noastră mai aşteptăm o fetiţă, o surioară pentru Rita şi Vera. Ce dar minunat este viaţa, câtă bogăţie pot aduce copiii, ce sentiment înălţător de recunoştinţă ne încearcă ori de câte ori le privim, cât de mare şi de bun este Dumnezeu cu noi…! Mi-am dorit să împărtăşesc această bucurie cu voi azi, pentru că sunteţi parte din viaţa mea şi mi-aţi fost alături de fiecare dată, în toate momentele importante. Şi pentru asta vă mulţumesc!

Dragi prieteni, vă doresc un Craciun în pace şi lumină, alaturi de oamenii apropiaţi sufletului vostru!”, spune Laura.

Mai multe