Naomi Campbell, guest star la Ambasada României din Paris FOTO

1 martie 2019   Red Carpet

Săptămâna Modei de la Paris a prilejuit o nouă seară specială la legaţia românească din capitala Franţei, la care au participat şi vedete precum Loredana Groza, Anastasia Soare şi însăşi Naomi Campbell, zeiţa de abanos a catwalk-ului internaţional.

Ambasada României la Paris a organizat, joi seară, o recepţie la sediul instituţiei diplomatice. Ambasadorul Luca Niculescu a avut invitate de notorietate, precum Loredana Groza, care a încântat invitaţii cu un concert extraordinar, femeia de afaceri Anastasia Soare, ‘regina sprâncenelor’ la Hollywood, dar şi Naomi Campbell, "pantera" din fashionul internaţional.

“Sute de oameni au venit aseară la Ambasadă pentru întâlnirea cu două românce excepţionale. Anastasia Soare, cunoscută femeie de afaceri şi Loredana Groza, care a susţinut un concert fabulos. Printre cei care ne-au trecut pragul au fost creatori, designeri, jurnalişti şi, mai spre sfârşitul serii, Naomi Campbell, care a plecat încântată de reşedinţa României”, a scris ambasadorul Luca Niculescu pe Facebook.

De altfel, Naomi Campbell nu doar că a socializat cu invitaţii, ci a şi semnat în cartea de onoare a ambasadei şi şi-a imortalizat prezenţa într-o fotografie inedită, realizată într-una dintre elegantele camere ale ambasadei. Iar ţinuta purtată ieri seară, o creaţie Iris Van Herpen, a făcut-o să pară o adevărată pasăre albastră. (vezi galeria foto)

Mai multe