Revoluţionară! Kate a purtat o bluză Gucci cu faţa-n spate. Eroare sau o altă abordare?
Călcându-i pe urme mult mai stilatei sale cumnate, Kate Middleton a început să poarte şi ea branduri mult mai răsunătoare. Recent, ea a îmbrăcat o bluză Gucci, pe care, însă, a purtat-o cu faţa-n spate. Eroare?
Frumoasa ducesă în vârstă de 37 de ani a făcut furori cu apariţia ei în cadrul unui eveniment oficial, ce a avut loc ieri, pe zi. Acolo, Kate a avut un outfit extrem de diferit faţă de cele cu care ne-a obişnuit până acum, mixând o cămaşă cu ”bow tie” şi o pereche de pantaloni palazzo, cu talie înaltă.
Detaliul inedit al ţinutei a fost, fără doar şi poate, cămaşa în culoarea lavandei, semnată de Gucci, în valoare de 790 de lire sterline. Singurul lucru pe care l-am avea de precizat e că soţia lui Will a purtat bluza cu faţa-n spate, lucru sesizându-se la manşeta cămăşii.
Nu ştim dacă aşa a vrut Kate, să reinventeze bluza, ori a fost o eroare, dar e clar că i-a venit foarte bine, mai ales că nuanţa o complimentează. La fel de stylish s-au dovedit a fi şi pantalonii palazzo, pe care are grijă să-i poarte niciodată când este în compania suveranei, căci aceasta îi interzice.
De altfel, Kate a avut grijă să echilibreze şi costul itemurilor din această ţinută, optând pentru o pereche de pantaloni relativ ieftină. Dacă pe bluza Gucci a spart puşculiţa, pentru pantaloni n-a scos din buzunar decât 130 de lire sterline.