S-a văzut tot! Mariah Carey, într-o rochie transparentă prin care i s-a văzut lenjeria intimă

10 octombrie 2018   Red Carpet

Acum că a slăbit suficient, şi a revenit la silueta de odinioară, celebra artistă e dispusă să arate lumii întregi cât de bine se simte în pielea sa...

Alegerile sale vestimentare au devenit tot mai îndrăzneţe, în ultima vreme. De exemplu, marţi, Mariah Carey s-a numărat printre invitaţii de onoare ai Premiilor American Music, iar apariţia sa a fost pur şi simplu şocantă.

Artista de 48 de ani a ales o rochie neagră, sirenă, dintr-o dantelă transparentă, care i-a lăsat la vedere body-ul minuscul. Evident, apariţia ei a fost o încântare pentru fotografii prezenţi, care s-au zbătut să surprindă cadre dintre cele mai inedite.

Şi, uitându-ne la cele surprinse de la spate, trebuie să recunoaştem că au farmecul lor. Mariah e mai sexy ca oricând, iar rochia transparentă o pune cu adevărat în valoare. Cât despre capitolul make-up şi hairstyle, Mariah pare să se fi avut o întreagă echipă de specialişti pentru acestă ocazie.

Mai multe