A fost dezvăluită ultima însemnare din jurnalul regretatei Regine Elisabeta. A scris-o înainte să moară
Răposata suverană s-a aflat pe tronul Marii Britanii din 1952 până când a murit, în 2022. Este printre puținii monarhi ai lumii care au apucat Jubileul de Platină.
Acesta a fost sărbătorit tot în 2022, anul în care Elisabeta a decedat. Avea 96 de ani și a condus țara un răstimp îndelungat, de 70 de ani. A fost una dintre cele mai longevive regine ale lumii.
Elisabeta a II-a a fost celebră pentru meticulozitatea sa, de aceea, nu ne miră deloc să aflăm că a făcut notițe în jurnalul personal chiar înainte de moarte.
Era și firesc, că tot înainte de moarte își ducea la îndeplinire și sarcinile regale. Chiar acolo, la Balmoral, reședința sa scoțiană de suflet a luat act de demisia lui Boris Johnson și a învestit noul premier, pe Liz Truss.
În timpul vieții sale, se știa că regretata Regina ținea în mod regulat un jurnal. Cu toate acestea, suverana a recunoscut într-un documentar: „Țin un jurnal, dar nu ca al Reginei Victoria. Al meu este destul de mic”.
Cu toate acestea, din cauza programului încărcat, nu a făcut mereu adnotări extinse.
La un moment dat, i-a mărturisit diaristului Kenneth Rose. Un diarist este o persoană care își notează într-un caiet întâmplările de zi cu zi: „Eu nu am timp să înregistrez conversații, doar evenimente”.
În noua biografie a lui Robert Hardman despre Regele Charles, autorul a dezvăluit că Defuncta Sa Majestate încă își ținea jurnalul și l-a ținut, până în ultimele sale zile, pe care le-a petrecut în casa ei scoțiană din Balmoral.
Și menționează în carte: „Ultima ei însemnare a fost la fel de reală și practică ca întotdeauna. Ar fi putut descrie o altă zi de lucru normală care începe în mod obișnuit – „Edward a venit să mă vadă” – în timp ce ea a notat instrucțiunile venite de la secretarul său Sir Edward Young făcute în vederea pregătirii depunerii jurământului noilor miniștri ai administrației Truss”.
Ne putem aștepta ca jurnalul ei să fie publicat.
Foto: GettyImages & Profimedia