A fost un an încărcat pentru acest bărbat important din viața lui Kate Middleton. Azi e aniversarea lui

15 aprilie 2024   Royals

Este vorba despre cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Carole și Michael Middleton și fratele mult-iubit al Prințesei de Wales.

Fratele mai mic al Kate Middleton sărbătorește, astăzi, pe 15 aprilie, vârsta de 37 de ani. În timp ce Kate urmează chimioterapie preventivă, James se alătură restului familiei Middleton, care-i stă alături prințesei în aceste clipe grele. 

Dar cu siguranță că soția și „sufletul pereche” al lui James, finanțista franceză Alizée Thevenet, cu care acesta împarte un fiu pe nume Inigo, va avea grijă ca ziua lui de naștere să fie una însorită, în ciuda cumpenei prin care trece sora lui mai mare.

James și Alizée s-au logodit în septembrie 2019, dar au fost nevoiți să-și amâne nunta de două ori, din cauza pandemiei de Covid. În cele din urmă, s-au căsătorit în Provence, în anul 2021.

Cuplul locuiește într-o casă de 1,45 milioane de lire sterline în localitatea Bucklebury din Berkshire, acolo unde James a crescu alături de surorile sale mai mari, Kate și Pippa.

James este ambasador al organizației caritabile Pets As Therapy și împărtășește dragostea sa pentru câini cu partenera sa de viață. Ei dețin în prezent șase canini și un... miel.

Dar viața lor idilică la țară nu a fost una lipsită de provocări, căci și fratele lui Kate a avut de depășit o cumpănă teribilă, în trecut. James a vorbit în numeroase ocazii despre tulburarea lui depresivă majoră.

În 2019, el a scris un eseu pentru Daily Mail, în care mărturisea următoarele: „În fiecare noapte, somnul mă ocolea. O cacofonie de zgomote imaginare îmi răsunau în cap. Se simțea de parcă zece posturi de radio diferite se întreceau pentru timp de antenă și zgomotul era neîncetat și obositor. În timpul zilei, mă târam să mă duc la serviciu, apoi mă uitam cu ochi goi la ecranul computerului meu, dorind ca orele să treacă mai repede, ca să pot conduce din nou acasă.”

James a subliniat, de fiecare dată, rolul esențial al animalelor sale de companie, în special al spanielului negru Ella, în recuperarea sa.

Susținut în acea perioadă grea de sora sa, Kate, James Middleton și-a asumat și el, acum, rolul unui frate protector, oferindu-i sprijin necontenit surorii sale, în timp ce aceasta urmează tratamentul de chimioterapie.

Foto: Getty Images, Profimedia, Instagram

Mai multe