A sosit primul invitat celebru la nunta lui Meghan cu Harry
Mai sunt câteva zile până sâmbătă, 19 mai, ziua în care o lume întreagă va fi martora unei noi nunţi regale, cea a lui Meghan Markle cu Prinţul Harry.
Cu toate acestea, unii dintre invitaţii celebri sunt mai nerăbdători decât alţii şi au ajuns la locul faptei cu o săptămână înainte. Este vorba despre colegul lui Meghan Markle din serialul Suits, Gabriel Macht (actorul din rolul principal), care a ajuns la Londra încă din weekend, însoţit de soţia sa, actriţa şi modelul australian Jacinda Barrett, şi fiul lor, Luca.
Gabriel Macht şi Jacinda Barrett
Frumoasa familie a profitat de invitaţia la evenimentul anului pentru a se bucura de o vacanţă în Anglia, în Londra şi în împrejurimi.
Aceştia au început cu o vizită la Palatul Buckingham, aşa cum am putut observa de pe contul de Instagram al doamnei Macht.
Jacinda a postat o fotografie cu ocazia Zilei Mamei, care în America s-a sărbătorit pe 13 mai, în care aceasta apare sărutându-şi băieţelul, poză însoţită de următorul mesaj: "Pupat în faţa Reginei".
Încă din luna martie a fost confirmat că toţi colegii lui Meghan din serialul Suits, precum şi cei din echipa de producţie, au fost invitaţi la nunta regală, care va avea loc p 19 mai la Castelul Windsor.
Meghan Markle şi Gabriel Macht în anul 2012