Acesta este locul pe care Regina Elisabeta îl iubeşte cel mai mult, dar Meghan Markle l-a văzut doar în poze

22 august 2018   Royals

Chiar dacă este Regină, Elisabeta a II-a are unele locuri pe care le iubeşte şi unde se comportă ca orice alt om de rând. Vara merge la Balmoral, iar iarna la Sandringham. Însă doar unul este locul ei de suflet!

Potrivit celor de la Hello, care îl citează pe fostului secretar de presă al Reginei, Dickie Arbiter, Elisabeta se simte ca acasă la Balmoral, „cel mai frumos loc de pe Terra“, după cum spune chiar ea. În vara fiecărui an, Regina şi Prinţul Philip îşi petrec vacanţa de vară în regiunea scoţiană Aberdeenshire, unde staff-ul regal este restrâns, iar Elisabeta se simte în largul ei.

„De când a ajuns pe tron, Elisabeta merge la Balmoral de la jumătatea lui iunie şi stă acolo până la începutul lui octombrie. Este locul pe care îl consideră acasă, atunci când pleacă de acasă. Locul în care simte cu adevărat că este în vacanţă“, a spus Dickie Arbiter.

În vârstă de 78 de ani, fostul secretar de presă al Reginei adaugă că familia regală a împărţit cu stricteţe locurile unde îşi petrec vacanţele: „Tradiţia spune că Sandringham este locul în care familia regală îşi petrece vacanţa de iarnă, iar la Balmoral toţi îşi petrec vacanţa de vară“.

Dacă de obicei vara era vizitată de Prinţul Harry şi de Prinţul William, în acest an Regina nu şi-a văzut nepoţii la Balmoral, deoarece aceştia au avut un program foarte încărcat în această vară. Mai mult decât atât, Dickie Arbiter a spus că Meghan Markle nu a ajuns niciodată la Balmoral.

„Harry mergea foarte des la Balmoral, însă în această vară nu a fost văzut deloc acolo. Ţinând cont că face parte din familia regală de doar câteva luni, Meghan Markle nu a reuşit niciodată să ajungă la reşedinţa de vară a Reginei. Însă este posibil ca în viitorul apropiat Ducii de Sussex să o viziteze pe Elisabeta“, a încheiat Dickie Arbiter.

Mai multe