Adevăratul motiv pentru care serialul lui Meghan Markle „nu va mai reveni niciodată” pe Netflix

4 februarie 2026   Royals

Ducesa nu s-a mai bucurat nici pe departe de succesul pe care l-a avut cu ”Suits”. Ultimele sale producții pentru televiziune sunt catalogate ca un fiasco.

Meghan Markle este de-a dreptul dezamăgită de modul în care a fost primită emisiunea ei de pe Netflix, gigantul de streaming neavând „niciun plan” să o readucă, potrivit unor surse.

Ducesa de Sussex a lansat două sezoane ale serialului „With Love, Meghan” și un episod special de sărbători, toate filmate în 2024.

Atât sezoanele, cât și episodul special au fost aspru criticate, pe motiv că ar fi fost terne, plictisitoare. Cifrele Netflix au arătat că producțiile cu Meghan au avut dificultăți în a stârni interesul. Al doilea sezon „With Love, Meghan” s-a clasat pe locul 1.224 între cele mai urmărite programe de pe Netflix, perioada iulie - decembrie 2025, în timp ce episodul special de Crăciun s-a clasat pe locul 1.022.

Primul sezon a avut rezultate ceva mai bune, clasându-se pe locul 383 la nivel global, cu 5,3 milioane de vizualizări.

Nemaiexistând nicio promisiune a sezonului al treilea și mai ales luându-ne după cifre, e lesne de concluzionat că Netflix, cel mai probabil, renunță la colaborarea cu Ducesa de Sussex, chiar dacă nu există un anunț oficial în acest sens.

Și pentru că a avut rezultate dezastruoase atât în podcasturi, cât și la TV, surse din apropierea lui Meghan Markle sunt de părere că Ducesa se va axa anul acesta exclusiv pe afacerea sa și brandul său de lifestyle, As Ever.

O sursă din industrie a declarat pentru Radar Online: „Nu există niciun plan de continuare a serialului With Love, Meghan.

Deși au existat unele discuții despre posibilitatea unui conținut ocazional cu tematică de sărbători, aceste discuții nu au dus nicăieri și nu există nimic concret sau activ în curs de dezvoltare, în acest stadiu.”

O altă sursă a adăugat: „Cel mai probabil, Meghan va continua să împărtășească idei culinare, de divertisment și de stil de viață, dar o va face într-un mod mai reținut. În loc unui serial de televiziune, Ducesa se va orienta în spațiile personale de socializare, unde va putea posta conținut atent ales, după placul ei, de scurtă durată, concentrat și cu detalii de familie, pe propriile canale de socializare, unde are un control mai mare și o expunere mult mai mică la critici.”

Foto: Profimedia & GettyImages & Instagram

Mai multe