Afecţiunea de care suferă Ducesa de Cambridge poate avea urmări grave

5 octombrie 2017   Royals

Acum câteva săptămâni, Casa Regală Britanică se vedea nevoită să anunţe, înainte de termen, cea de-a treia sarcină a Ducesei de Cambridge. Pe atunci, Kate trebuia să se prezinte la un eveniment oficial, însă cum suferă de ”Hyperemesis Gravidarum” acest lucru nu a fost posibil.

Kate, la ieşirea din spital cu Prinţesa Charlotte în braţe

Ca şi-n cazul primelor două sarcini, soţia Prinţului William se luptă cu o formă severă de greaţă şi vârsături, ceea ce a făcut ca aceasta să fie imobilizată, mult timp, la pat. Acum, noi studii arată că această boală afectează peste 15,000 de femei pe an şi că poate cauza probleme chiar şi după naştere.

Mai precis, cercetătorii spun că femeile care suferă de ”Hyperemesis Gravidarum” au mai multe şanse să se confrunte cu probleme legate de sănătate mentală, chiar şi timp de şase luni după naştere. Acest nou studiu, publicat în Arhivele Sănătăţii Mentale”, sugerează că există o legătură directă între depresia post-partum şi această stare de rău acută. Mai mult de atât, ”Hyperemesis Gravidarum” poate duce la o dezhidratare severă şi pune atât mama, cât şi fătul în risc, dat fiind faptul că sunt privaţi de o nutriţie corespunzătoare. Cele care suferă de această boală pot vomita şi de 30 de ori pe zi, ceea ce cauzează oboseală acută şi alte consecinţe grave.

Cele care nu pot mânca sau bea în acea perioadă riscă să piardă 10% din greutatea corporală, ceea ce duce la acumularea de toxine în urină şi sânge, fapt cunoscut – medical vorbind – sub denumirea de cetoză, adică momentul în care organismul descompune mai multe grăsimi, şi nu glucoză, pentru a oferi energia necesară corpului.

Cert e că Ducesa, care de altfel susţine cauza sănătăţii mentale, nu a semnalat, momentan, alte probleme de sănătate şi nu a fost internată în spital, aşa cum s-a întâmplat în timpul sarcinii cu Prinţul George. Kate este, însă, monitorizată în interiorul reşedinţei sale din Palatul Kensington, aşa cum s-a întâmplat şi-n timpul sarcinii cu Prinţesa Charlotte.

Mai multe