Alina-Maria și Nicolae al României, în Camera Lorzilor de la Londra

22 februarie 2024   Royals

Cuplul princiar se află din nou în Marea Britanie, de unde au postat imagini chiar din inima Parlamentului Regatului Unit.

Crescut și școlarizat în Marea Britanie, pentru Nicolae al României este mereu o reală plăcere să se întoarcă la Londra, un loc pe care îl simte de fiecare dată ca pe o revenire acasă, la spațiul familiar din anii adolescenței și studenției sale.

De câțiva ani, însă, el face acest lucru de mână cu soția sa, Alina-Maria, căreia îi arată nu doar cele mai dragi locuri de pe plaiurile britanice, ci îi împărtășește și cele mai neprețuite amintiri pe care le are de-acolo, din vremurile în care Familia Regală se afla încă în exil.

Zilele trecute, cei doi au plecat din nou împreună în Anglia şi au făcut o primă oprire în idilicul Cotswolds, o regiune deluroasă din centrul ţării, situată între pajiștile râului superior Tamisa şi până deasupra Văii Severn. Regiunea aceasta extrem de pitorească a Angliei este şi una dintre cele mai vizitate de turişti, pentru fermecătoarele sale sate tipic englezeşti.

Şi, după această gură de aer proaspăt din mijlocul naturii, Nicolae al României şi Alina-Maria au revenit la Londra, unde au vizitat Camera Lorzilor, practic inima Parlamentului Regatului Unit, unde s-au luat nu doar cele mai mari decizii de stat, dar şi importante hotărâri care au vizat soarta Europei - dacă ne gândim la Winston Churchill şi marile decizii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Totodată, este şi locul în care Regina Elisabeta a II-a - nimeni alta decât verişoara Regelui Mihai I -, iar acum Regele Charles al III-lea au deschis sesiunea lucrărilor parlamentare, în cadrul unor ceremonii tradiţionale şi cu toată pompa regală. Dintr-un astfel de loc, în care rudele mai îndepărtate ale lui Nicolae al României au putere decizională, soţia sa a postat câteva instantanee în care a surprins grandoarea încăperilor istorice, cu lojele, pupitrele,  tablourile, picturile murale şi sculpturile aferente. Cumva, o lecţie de istorie servită ad-hoc de nepotul Regelui Mihai şi consoarta sa.

FOTO: Instagram

Mai multe