Alteța Sa Regală Principele Radu, măsuri pentru patrimoniul regal Peleș de la Sinaia. Cât e de implicat
Marți, 23 septembrie, a fost o zi plină pentru soțul Majestății Sale Margareta, Principele Radu. Elegant și impecabil, Alteța Sa Regală a luat parte la o întrunire foarte importantă.
Marți, 23 septembrie 2025, Alteța Sa Regală Principele Radu a participat la conferința organizată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, cu tema „Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului Domeniului Regal Peleș”, desfășurată la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, sub auspiciile Familiei Regale a României.
Cuvântul de deschidere al conferinței a fost al prof. univ. dr. arh. Augustin Ioan, Președintele A.P.R.P., urmat de alocuțiunea Alteței Sale Regale Principelui Radu. Au avut discursuri ministrul Culturii, domnul Andraș Demeter, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal și Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Programul a cuprins și prezentarea retrospectivei activităților APRP pentru perioada 2024–2025, printr-un video realizat de doamna Mihaela Rusu. Diploma anului 2025 și „Statueta Regelui Mihai I” au fost înmânate doamnei Mirela Monica Iovu, vicepreședinte CEC Bank, pentru contribuția remarcabilă a instituției adusă la proiectele asociației, se arată pe contul de social media oficial al Casei Regale a României.
Printre temele conferinței s-au aflat:
- Protejarea și valorificarea patrimoniului natural, construit și cultural al Domeniului Regal Peleș;
- Proiecte de restaurare și refuncționalizare a monumentelor istorice;
- Colaborarea dintre mediul universitar și instituțiile de patrimoniu;
- Rolul educației și al cercetării interdisciplinare în conservarea patrimoniului.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de dezbateri și propuneri, menită să consolideze colaborarea interinstituțională și să sublinieze necesitatea unui efort comun pentru protejarea patrimoniului național. Într-o Europă a valorilor comune, Domeniul Regal Peleș reprezintă o punte între istorie și modernitate, contribuind la afirmarea identității culturale românești.
Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș și desfășurată sub auspiciile Familiei Regale a României organizează, din doi în doi ani, o conferință internațională, la București și la Sinaia, pentru a face cunoscute societății românești și la nivelul Uniunii Europene valoarea și unicitatea Domeniului Regal Sinaia.
Organizația desfășoară, în fiecare an, proiecte educaționale, menite să pregătească, prin ateliere studențești sau tabere de creație, viitorii specialiști în arhitectură, construcții și agricultură, precum și viitori slujitori ai Artelor.
Domeniul Regal Peleș, un simbol al identității culturale și istorice românești, reprezintă un ansamblu unic de patrimoniu natural, construit și cultural, a cărui conservare și valorificare sunt esențiale pentru promovarea valorilor naționale și integrarea acestora în circuitul cultural european. Construit la inițiativa Regelui Carol I între 1873 și 1914, Castelul Peleș este nu doar o capodoperă arhitecturală, ci și un martor al istoriei moderne a României, reflectând viziunea regală asupra modernizării și progresului.
În vara acestui an, mai exact, pe 22 august, s-au împlinit 150 de ani de la construirea Castelului Peleș.
Cel mai frumos castel din România, bijuteria Casei Regale române, Castelul Peleș este un simbol al monarhiei, al eleganței și al modernizării României, într-un moment în care țara noastră avea nevoie mai mult ca oricând de unitate, coeziune și direcție.
Principele Radu a scris cartea „Povestea Castelului Peleș”, unde a fost consemnat momentul punerii pietrei de temelie a acestui magnific palat.
„Eu, Carol I, Domn și Rege, cu Elisabeta Regina, dupe o silință neobosită de doi ani, în luptă cu un tărâm nestatornic, străbătut de isvoare, isbutit-am a pune la poalele Bucegiului temelia acestei clădiri, în anul mântuirei 1875, iar al Domniei Noastre al IX-lea”, stă scris în însemnările Regelui Carol I.
Foto: ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale