"Am avut o legătură cu Prințesa Diana!" Mărturia incredibilă a unui jucător de tenis din anii '80

12 iulie 2023   Royals

Despre poveștile de iubire și aventurile Prințesei Diana s-au scris volume, în toți anii aceștia. Cu toate acestea, încă mai găsim dezvăluiri care ne surprind.

Cea mai recentă și incredibilă este a unui fost tenismen sârb, care susține că a avut o relație cu Prințesa Diana după ce s-au întâlnit la Wimbledon.

Slobodan Zivojinovic, care a ajuns în semifinalele turneului din 1987, a spus că el și Prințesa Diana au devenit „extrem de apropiați” după ce soția lui Charles l-a văzut jucând la Wimbledon.

Acum în vârstă de 59 de ani, fostul sportiv sârb susține că regretata prințesă obișnuia să stea mai aproape de teren, pentru a-l vedea mai bine când joacă, adăugând că a fost onorat să o vadă pe Diana cum îl încuraja.

Zivojinovic a mai spus că el și Diana s-a întâlnit înainte de apariția sa la Wimbledon, dar că au devenit mai apropiați la sfârșitul anilor optzeci.

Vorbind cu publicația sârbă Kurir, anul trecut, tenismenul și-a amintit că la început discutau doar despre tenis, apoi au început o legătură. Conform spuselor sârbului, cei doi s-au întâlnit pentru prima dată cu o săptămână înainte de Wimbledon, în 1987, când el a jucat un meci de tenis pentru o organizație de caritate patronată de prințesă. Așa cum bine știm, Diana era căsătorită cu Prințul Charles la acea vreme.

"Atunci am început să ne vedem mai des. Am devenit apropiați”, continuă fostul jucător care nu specifică dacă legătura lor a avut un caracter romantic. În prezent tată a trei copii, fostul jucător de tenis și-a amintit că vorbeau despre lucruri „normale” și despre copiii lor – fiul său, Filip, e născut în aceeași zi cu Prințul Harry.

„Diana a fost o persoană minunată cu care puteam vorbi despre lucruri obișnuite. Măreția ei era în acea comunicare normală. Am fost surprinsă cât de naturală era. Sunt onorat că am  cunoscut-o. Conversațiile noastre lungi s-au rezumat la povești despre lucruri de zi cu zi și despre copiii noștri.”

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe