Ani de zile l-a acoperit, iar acum s-a dezis de el. Ce crede cu adevărat Prințesa Anne despre infamul ei frate, Andrew
Arestarea fratelui său mai mic și dezvăluirile legate de dosarele Epstein au zguduit Palatul, care însă era la curent cu mârșăviile lui Andrew Mountbatten-Windsor.
În aparență de neclintit, unica fiică a Reginei Elisabeta a II-a e teribil de supărată pe Andrew, iar scandalul Epstein a „cutremurat-o”, efectiv. Prințesa Anne este, fără îndoială, unul dintre pilonii Coroanei britanice. Este cel mai activ membru al întregii monarhii britanice, un sprijin indispensabil pentru fratele său, Regele Charles al III-lea. Cunoscută pentru franchețea sa, prințesa regală nu este totuși genul care să se destăinuie: știe să se arate la fel de impenetrabilă precum era mama sa, Regina Elisabeta a II-a.
Deși Anne nu a comentat niciodată public cazul lui Andrew, persoanele apropiate dezvăluie starea ei sufletească: „Cel puțin până la Crăciunul trecut, Anne continua să aibă o atitudine binevoitoare față de Andrew – și se pare că a ținut să-l sune la Royal Lodge, unde acesta era încă izolat, în ziua de Crăciun, în timp ce restul familiei se afla la Sandringham”, relatează editorialistul ”Daily Mail” Richard Kay, care a discutat cu mai multe surse apropiate singurei fiice a regretatei Regine Elisabeta. „Anne crede cu tărie în familie, în dinastie și în tradiție. De aceea, mi s-a spus, i-a fost la început greu să înțeleagă că un fiu, frate și unchi al unui monarh ar putea să nu mai fie considerat membru al Familiei Regale.”
Când opinia publică a început să ceară evacuarea lui Andrew din Royal Lodge, Prințesa Anne i-ar fi propus chiar să se refugieze la ea acasă, la reședința sa din Gatcombe Park. „Nu a fost doar un act de caritate creștină, ci și o dorință de a-l înconjura de dragostea familiei – un gest tipic pentru personalitatea ei”, analizează Richard Kay. „Dar îi purta pică și pentru legăturile sale cu Jeffrey Epstein și pentru umbra pe care aceștia au aruncat-o asupra Familiei Regale, și l-a interogat în legătură cu acest subiect.” Fiind supus unui interogatoriu în toată regula din partea ei, Andrew a avut de trecut prin momente grele...
Pe măsură ce au apărut dezvăluirile, Prințesa Anne și-a schimbat poziția
La început, prințesa regală a vrut să-și creadă fratele, de care nu a fost niciodată deosebit de apropiată, când acesta nega cu tărie toate acuzațiile aduse împotriva lui. Ea l-a susținut chiar pe Andrew în fața Regelui Charles când acesta susținea că decăderea din titluri echivala, în ciuda negărilor sale, cu o mărturisire publică a vinovăției sale. Dar, pe măsură ce dezvăluirile din dosarele Epstein se succedau, Anne a sfârșit prin a-și schimba părerea.
„Atitudinea ei s-ar fi înăsprit”, relatează Kay. „După apariția unor fotografii compromițătoare și a unor acuzații grave potrivit cărora acesta ar fi transmis informații confidențiale lui Epstein și altor persoane din anturajul său, aducându-le potențial beneficii financiare, Anne a recunoscut că a devenit dificil să-l apere pe Andrew.” Și a ajuns să recunoască că a-l ține la distanță era cel mai bun lucru de făcut pentru a proteja imaginea instituției. În prezent, a fost deschisă o anchetă, iar Palatul a promis să colaboreze cu poliția.
Deși „devastată de arestarea lui”, prințesa „este îngrijorată pentru sănătatea mentală a lui Andrew Mountbatten Windsor, a cărui lume s-a prăbușit”. Richard Kay adaugă că „în mod curios, această inițiativă a fost încurajată de ginerele ei, fostul jucător de rugby Mike Tindall, care are, fără îndoială, mai multă experiență în lumea reală decât orice alt membru al Familiei Regale”.
FOTO: Profimedia, Getty Images