Apariţie istorică! Cei patru împărați ai Japoniei, împreună la o ceremonie veche de un secol

10 aprilie 2024   Royals

Naruhito și soția sa, Masako, precum și Akihito și Michiko au luat parte la un omagiu adus împărătesei Shoken la sanctuarul Meji din Tokyo.

A trecut mult timp de când nu i-am mai văzut pe cei patru împărați ai Japoniei în cadrul unei ceremonii oficiale. Naruhito și soția sa, Masako, au participat la o ceremonie centenară împreună cu fostul monarh Akihito, care a abdicat în mai 2019, cedând tronul fiului său, și soția acestuia, Michiko. Sub o ploaie neîncetată și îmbrăcați în cele mai elegante ţinute, ei au luat parte la un omagiu adus unuia dintre predecesorii lor. În ciuda vremii nefavorabile, ceremonia s-a desfășurat cu cea mai mare solemnitate și după protocoalele japoneze rigide și vechi de când lumea. 

Ocazia care i-a adus împreună pe foștii și actualii împărați a fost comemorarea a 110 ani de la moartea soției fostului Împărat Meiji, Împărăteasa văduvă Shoken, care a murit la 9 aprilie 1914, la vârsta de 64 de ani. Familia imperială mers la sanctuarul Meiji din Tokyo, cele două împărătese optând pentru alb, nuanţa doliului în Japonia.

Împărăteasa Michiko s-a remarcat din nou prin eleganța sa orientală, într-o ţinută cu croială modernă cu pelerină și o mică tocă rotundă - una dintre caracteristicile sale. În ciuda vârstei sale înaintate, atât ea, cât și fostul împărat, în vârstă de 90 de ani, au dat semne că sunt într-o formă bună.

Împărăteasa Masako a purtat o ținută din două piese, cu pălăria ei tipică, într-o procesiune care a inclus și preoți shintoiști și alți demnitari îmbrăcați în costume tradiționale japoneze.

La ceremonie au participat şi viitorii împăraţi, Prinţul Akishino şi Prinţesa Kiko (într-o rochie de un verde ou de raţă pal), dar şi fiica actualilor monarhi, Prinţesa Aiko - îmbrăcată tot în alb, într-o rochie din tafta cu croială în A, accesorizată cu un colier de perle, o broşă, pălărie, mănuşi albe şi pantofi albi.

Apariţia Familiei Imperiale în această formulă este una istorică, întrucât în trecut niciun monarh nu abdica, ci era înlocuit pe tron la moartea sa.

Împărăteasa Shoken a marcat o întreagă epocă în Japonia. A fost un copil foarte precoce, care a dat dovadă de o mare abilitate și a fost prima consoartă care a avut un rol public în țară. Nu a putut avea niciodată copii, dar soțul ei a avut cincisprezece cu doamnele sale oficiale de onoare și, așa cum era obiceiul în monarhia Soarelui Răsare, Împărăteasa l-a adoptat pe Yoshihito, fiul cel mare al soțului ei, cu o concubină, devenind astfel moștenitorul tronului și mai târziu Împăratul Taisho. Din acel moment, Shoken a primit titlul de împărăteasă văduvă. A murit în 1914 la reședința imperială din Numazu, Shizuoka, iar rămășițele sale au fost depuse la Fushimi (Kyoto), alături de împăratul Meji. Sufletul ei este venerat la Sanctuarul Meji din Tokyo, unde urmașii ei au ajuns să o venereze. 

FOTO: Profimedia

Mai multe