Arată sofisticat cu piese ieftine! Regina Letizia ne arată că stilul nu înseamnă haine scumpe

Acesta e mesajul care răzbate limpede din apariția ei de la Pamplona, unde a demonstrat din nou că eleganța nu ține de etichetă, ci de combinații inteligente și de felul în care porți hainele, nu de prețul lor.

Într‑o zi în care Regele Felipe era plecat în Costa Rica, Regina Letizia și‑a continuat agenda cu o vizită la Centrul de Atenție pentru persoane vârstnice, apoi la Muzeul Universității din Navarra, unde a fost întâmpinată cu entuziasm. Iar apariția ei a atras imediat atenția: un look de tipul „working girl” reinterpretat, construit din piese accesibile, dar cu un efect vizual de quiet luxury.

Letizia a mizat pe un ansamblu complet negru - pantaloni slim cu talie înaltă și o bluză satinat‑fluidă, cu celebra fundă la gât, piesă‑vedetă a sezonului. Este genul de detaliu care schimbă instant un outfit, îi dă structură, feminitate și o notă de autoritate. Apoi, cu alegerea unei alte piese, a transformat întregul look: o blazer roz pudrat de la Zara, dovada perfectă că un articol mass‑market poate arăta premium dacă este ales în croiala potrivită și într‑o nuanță rafinată.

Pantofii cu toc mic, bijuteriile minimaliste - cercei cu diamante și inelul Coreterno - au completat un stil care respiră confort, dar și control estetic. Nimic ostentativ, nimic strident, doar o lecție de stil accesibil, aplicabilă oricărei femei.

Adevărul este că Regina Letizia face parte dintr-o Familie Regală mai restrânsă la pungă și, prin urmare, trebuie să facă „magie” din bugetul pe care-l are la dispoziție, fără să-și cumpere prea des haine scumpe. Așa că, vrea, nu vrea, trebuie să facă alegeri inteligente. Alege materiale fluide, culori curate, croieli simple, accesorii discrete, care să îi ofere o paletă variată de combinații și care să o pună în valoare de fiecare dată. Iar asta poate face oricine cu piese ieftine, de mass market: o bluză cu detaliu interesant, un sacou bine tăiat, o paletă cromatică coerentă și, mai ales, încrederea că stilul nu se cumpără, ci se construiește.

FOTO: Profimedia, Casa Regală spaniolă

Mai multe pentru tine...