„Arăţi minunat, iubito!“. Amintiri de la nunta regală a lui William şi a lui Kate, de acum nouă ani

29 aprilie 2020   Royals

Pe 29 aprilie 2011, în urmă cu nouă ani, pe când lumea încă asocia nunta regală de basm cu cea a regretatei Prinţese Diana şi a Prinţului Charles, ei au scris o poveste modernă nouă.

Una care, până acum, se scrie aşa cum vrem noi s-o citim: cu iubire, respect şi trei copii frumoşi şi sănătoşi, rod al unei relaţii care a avut, în trecut, şi coborâşuri. Astăzi este aniversarea lor, a Ducelui şi Ducesei de Cambridge, ajunşi la 37, respectiv 38 de ani şi la nouă ani de mariaj şi aproape o viaţă întreagă de relaţie amoroasă.

Cine nu-şi aminteşte evenimentul memorabil care a încununat, în 2011, străzile londoneze, atunci când William şi Kate şi-au spus "Da" în faţa altarului Catedralei Westminster, în timp ce o lume întreagă îi urmărea în direct, la televizor, cu sufletul la gură? Telespectatori care s-au emoţionat, cu siguranţă, atunci când l-au văzut pe Will cel extrem de emoţionant cum o aştepta la altar pe superba lui mireasă, îmbrăcată într-o rochie iconică semnată Alexander McQueen.

Cititorii pe buze susţin că Will i-ar fi declarat, atunci, lui Kate următoarele: „Arăţi minunat, iubito!“. Aceiaşi cititori au remarcat atunci şi emoţia Prinţului Harry, cavalerul de onoare al lui William, la apariţia miresei. „În regulă, a ajuns acum“, i-a spus Harry fratelui său mai mare la sosirea miresei în catedrală. Sunt momente care par dintr-un alt film, unul de mult uitat, având în vedere răceala actuală dintre fraţi, despărţiţi sufleteşte şi geografic de o actriţă americană care i-a furat inima lui Harry.

Ne amintim cu placere şi de cel mai aşteptat moment al nunţii regale de pe 29 aprilie, sărutul Ducilor de Cambridge din balconul Palatului Buckingham, în uralele mulţimii strânse pe străzile Londrei. Această tradiţie a fost inaugurată de Charles şi Diana şi au urmat-o, apoi, Sarah Ferguson şi Prinţul Andrew. Sperăm să nu fie semn rău, având în vedere felul în care au evoluat căsniciile celor de mai sus.

Chiar şi tiara purtată de Kate la nunta ei ar putea fi privită ca un semn de respect pentru cutumele regale, lucru pe care ducesa l-a dovedit din plin în cei nouă ani de când a ajuns la palat. Piesa extrem de valoroasă, cunoscută drept „Tiara Halo”, creată de casa Cartier în anul 1936, i-a fost împrumutată de Regina Elisabeta, conform tradiţiei de nuntă care spune că mireasa trebuie să poarte „ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat, ceva albastru”. Tiara a mai strălucit şi pe capul Prinţesei Margaret, pe 21 august 1954, când aceasta a împlinit 24 de ani.

Foto: Getty Inages, Mirrorpix

Mai multe