Au crescut cu Prinţul Harry la Buckingham, dar n-au fost invitaţi la nunta regală. Rudele care au fost ”omise”

16 mai 2018   Royals

Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost foarte stricţi cu lista de invitaţi la nunta lor. Dacă pe rudele actriţei le-au scos imediat din schemă, din cauza reputaţiei lor ori a relaţiei înstrăinate cu mireasa, pe rudele lui Harry n-am înţeles de ce le-au omis... Iată pe cine nu vom vedea, sâmbătă, la Capela St. George a Castelului Windsor, unde Meghan şi Harry îşi vor uni destinele.

Meghan şi Harry au făcut ”curăţenie” în lista de invitaţi

În primul rând, verişorii reginei şi nepoţii veniţi din partea lor. Adică, Ducii de Kent, Ducele de Gloucester, Prinţul Michael de Kent ori Prinţesa Alexandra. ”Nu voi merge şi nici mulţi dintre Kents şi Gloucesters, dar nu avem voie să spunem asta. Voi avea probleme dacă se află că eu am spus asta”, a declarat, cu perdea, un membru al familiei regale către DailyMail.

Lord Frederick Windsor şi Lady Gabriella Windsor, copiii Prinţului Michael de Kent, verişorul Reginei Elisabeta

Nici copiii Prinţului Michael de Kent, verişorul Reginei Elisabeta, nu au fost invitaţi. Deşi au copilărit cu Harry şi sunt prezenţi la multe dintre evenimentele reginei, Lordul Frederick Windsor (39) şi Lady Gabriella Windsor nu au primit invitaţie la nunta regală. Nici Lady Helen Taylor, fiica Ducelui de Kent, nu va fi de văzut în ziua cea mare.

Aceştia toţi sunt stră-strănepoţi ai Regelui George al V-lea şi au fost invitaţi la toate celelalte nunţi regale, precum cea a prinţului William, a Prinţului Andrew ori a prinţului Edward, băieţii Reginei Elisabeta a II-a. Ba mai mult, anul trecut, toţi amintiţi anterior au fost văzuţi la balconul regal, alături de regină, la Trooping the Colour. Nu vor fi, însă, de văzut la nunta Prinţului Harry.

Mai multe