Azi e ziua Jubileului! Regina Elisabeta le-a făcut cadou supușilor un nou portret cu ea
Un nou portret oficial cu Regina Elisabeta a II-a a fost făcut public cu o zi înainte de festivităție prilejuite de Jubileul de Platină, care încep azi.
Fotografia realizată de fotograful Ranald Mackechnie a fost făcută într-un salon al Castelului Windsor, la începutul acestui an.
În mesajul care a însoțit noul portret, suverana de 96 de ani le mulțumește celor implicați în organizarea Jubileului de Platină, unul care va ajuta la crearea de noi amintiri.
"Continui să fiu inspirată de bunăvoința pe care mi-o acordați și sper ca următoarele zile să-mi dea ocazia să reflectez la tot ceea ce s-a realizat în timpul acestor 70 de ani, în timp ce privim către viitor cu încredere și entuziasm", este mesajul reginei, care apare foarte senină în acest portret, îmbrăcată într-o haină bleu, cu broderie.
Autoritățile britanice se așeaptă ca milioane de englezi să sărbătorească în stradă cei 70 de ani de domnie ai reginei în timpul celor patru zile libere, începând de azi, 2 iunie.
Cel mai așteptat eveniment al zilei de azi este faimoasa paradă Trooping the Colour, ocazie cu care familia regală britanică se va aduna la balconul Palatului Buckingham, cu excepția Ducilor de Sussex, sosiți și ei la Londra pe perioada Jubileului.