Beatrice și Eugenie de York, varianta spaniolă? Verișoarele regale ale infantelor, activate de Palatul Zarzuela
Prințesa Leonor și Infanta Sofia au și ele, precum William și Harry, două verișoare discrete pe a căror prezență se pot baza atunci când lipsesc de la evenimentele oficiale.
Până acum, Irene Urdangarin și Victoria Federica nu au apărut decât prin pozele de familie și ca personaje regale cu potențial de influencerițe pentru tineretul spaniol fascinat de viața la Palat. Cumva rămase în umbră, din cauza unei politici de imagine mult mai restrictive a Palatului Zarzuela, mai ales după cele două divorțuri ale surorilor Regelui Felipe, cele două tinere, care pot fi lesne asemuite prințeselor Beatrice și Eugenie de York, varianta spaniolă, nu prea au ieșit în prim-plan. Însă, de acest Paște, ele sunt activate de Palatul Zarzuela.
Au trecut 7 ani de când i-am văzut ultima oară pe Regele Felipe și pe Regina Letizia petrecând Săptămâna Mare la Palma de Mallorca. O tradiție de familie întreruptă pe care Regina Sofia (87) încearcă să o mențină vie în ciuda tuturor problemelor cu care s-a confruntat monarhia spaniolă. Astfel, regina emerită s-a întors pe insula din Baleare cu ocazia concertului anual de Paște „Réquiem de Verdi” din Catedrala din Palma.
Regina Sofia nu a fost singură. A avut parte de niște însoțitoare de excepție: fiicele sale, Infanta Elena și Infanta Cristina, și două dintre nepoatele sale. Pentru prima dată de când erau fetițe, Victoria Federica și Irene Urdangarin și-au însoțit bunica la un eveniment public. Un pas în față complet neașteptat, prin care doresc să-și arate sprijinul necondiționat față de regina emerită în aceste momente atât de delicate pentru ea, din cauza recentului deces al surorii sale, Prințesa Irene a Greciei.
Irene și Victoria, chemate să le suplinească pe Prințesa Leonor și pe Infanta Sofia?
Este imposibil să nu ne gândim la Leonor și Sofia când le vedem pe Irene și Victoria lângă regina emerită. Prin apariția lor recentă, tinerele le-au suplinit pe fiicele regilor în Săptămâna Mare din Mallorca. Prințesa de Asturias avea doar 14 ani ultima dată când am văzut-o mergând la Liturghia de Paște alături de bunica sa, o imagine care nu părea să se mai repete.
În ultimele luni, Irene și Victoria sunt cele care, într-un fel, le-au luat locul. Știm că tinerele au o afecțiune deosebită pentru Regina Sofia, o afecțiune care a devenit mai evidentă în ultimele luni. Regina emerită nu este singură. De fapt, putem spune că este mai apropiată ca niciodată de fiicele sale și, prin urmare, și de nepoatele sale.
„O admir profund pe bunica mea. Este întotdeauna acolo unde trebuie să fie, fără să ceară nimic în schimb. Este o oglindă în care mă pot privi”, a declarat Victoria Federica. Irene Urdangarin, mult mai discretă, s-a limitat să-și susțină bunica din plan secund.
Se pare că apariția sa nu se va limita la Mallorca. Conform informațiilor, mama Regelui Felipe se află deja în Murcia în această Joi Sfântă pentru a admira procesiunile din localitatea de coastă. Regina emerită va fi însoțită tot de fiicele și nepoatele sale, care sunt deja văzute ca Beatrice și Eugenie de York, varianta spaniolă.
FOTO: Profimedia, Instagram