Bizareriile de la Palat. Ritualul fără de care Regina nu-și face baie
Era firesc ca după 70 de ani de domnie, Regina Elisabeta a II-a să aibă câteva obiceiuri bine trasate.
Se pare că suverana britanică nu își poate face baie dacă în cadă nu există o cantitate de apă măsurată temeinic și o temperatură bine stabilită. În atingerea acestui obiectiv, cameristele personale trebuie să măsoare cu atenția apa de baie a reginei.
Rutina monarhului este strictă, potrivit surselor regale: ziua începe, invariabil, așa: cum se trezește, are nevoie de postul de radio preferat, bea un ceai și își face baie, înainte de a se îmbrăca. Însă nu oricum, ci doar dacă apa are o anumită temperatură și o cantitate precisă de apă.
Zarva începe la Palatul Buckingham în jurul orei 7:30 dimineața, în timpul schimbului de tură al personalului care a fost de noapte.
Camerista Maiestății Sale intră în dormitorul regal cu o tavă pe care se află un ibric de argint cu ceai Earl Grey și o cană de porțelan. Există și lapte alături, nu și zahăr.
Apoi angajata pornește radioul pe postul BBC Radio 4, unde Regina ascultă programul Today, în timp ce savurează ceaiul servit la pat.
Apoi i se pregătește baia, întocmai după preferințele stricte, mai sus menționate, iar apa este măsurată cu un termometru cu cadru de lemn.
Potrivit expertului regal Brian Hoey, în cadă trebuie să se strângă apa de 18 cm. Regina preferă baia în vană, nu un duș rapid, a mai completat expertul regal Craig Brown, care a detaliat: ”Preferă cada și, ca toți regalii, e de părere că dușul este doar pentru cei care se grăbesc.”
Foto: Profimedia