Bronzată şi relaxată, Majestatea Sa Margareta s-a întors din vacanța petrecută la Săvârșin
Gata vacanţa de vară! După un sezon în care a fost deschis publicului spre vizitare, Palatul Elisabeta este din nou scena evenimentelor patronate de Casa Regală.
Încă de când s-au anunţat ultimele zile în care fanii regalităţii puteau vizita fosta reşedinţă a Reginei Maria şi a Regelui Mihai, am intuit că Palatul Elisabeta se pregăteşte să-i primească înapoi pe Majestatea Sa Margareta şi pe Principele Radu, cantonaţi vara aceasta la Castelul Săvârşin. Şi, într-adevăr, Familia Regală a revenit în Bucureşti, startul noului sezon de activitate regală fiind dat duminică de Principesa Sofia.
Ieri, însă, cuplul regal a avut ca oaspeţi cadre din Jandarmerie şi familiile lor, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu găzduind o întâlnire dedicată aniversării a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Primele imagini de după vacanţă o surprind pe Majestatea Sa Margareta într-o lumină nouă: bronzată, mult mai slabă, dar şi zâmbitoare, cu o mină caldă şi relaxată. Totodată, aceasta a adoptat în ţinuta sa culorile toamnei: ocru, cărămiziu, turcoaz, regăsite atât în mixul geometric al bluzei cu mâneci trei sferturi, cât şi în geanta plic foarte modernă şi feminină care au însoţit pantalonii şi pantofii ecru.
Principele Radu, care afişează şi el o nouă siluetă, a fost foarte pedant în costumul său bleumarin, purtat cu cravată albastru turciaz - un detaliu cromatic care îl asorta puţin cu ţinuta soţiei sale.
Seara regală s-a desfășurat în prezența secretarului de Stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Bogdan Despescu, a generalui-maior Alin Mastan, inspector general al Jandarmeriei Române, a dr. Raed Arafat, secretar de Stat MAI, alături de generali și ofițeri ai Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului Afacerilor Interne. Pe lângă aceştia, au fost prezenți membri ai Parlamentului și Guvernului României, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, atașați militari din țările NATO, precum și personalități ale societății civile.
Şi, aşa cum se obişnuieşte la astfel de evenimente, au fost intonate Imnul Național al României și Imnul Regal, iar programul serii a fost întregit de momente oferite de Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române, de Detașamentul de Jandarmi Gardă de Onoare, de Detașamentul 1 Jandarmi Cavalerie din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a municipiului București, precum și de un exercițiu de mânuire a armei prezentat de “Drill Team”.
FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestăţii Sale